Emil Boc anunță începerea lucrărilor subterane la metroul din Cluj
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă demararea lucrărilor în subteran pentru construirea metroului.
Prezent la ceremonia de lansare a șantierului, între viitoarele stații „Teilor” și „Copiilor”, situate în comuna Florești, edilul a subliniat că procesul de construire a magistralei de metrou prezintă o complexitate tehnică ridicată. El a adăugat că în această fază urmează să fie transportate în subteran componentele celor două mașini de forare. Ulterior, ele vor fi asamblate și vor începe săparea galeriilor pentru metrou.
„Astăzi vom începe lucrarea efectivă de lansare a mașinilor care vor face tunelul subteran. Se va lucra la o adâncime de maxim 24 de metri, astfel încât cele două mașini de forat, acele TBM-uri, tunnel boring machine, acele cârtițe, cum se spune în limbaj popular; după aceea vor fi introduse bucată cu bucată în subteran, vor fi asamblate în subteran și după aceea vor începe lucrările efective”, a declarat Emil Boc.
În privința surselor de finanțare ale proiectului, acesta a susținut că nu există probleme din acest punct de vedere. Sumele necesare construirii metroului din Cluj ar urma să fie asigurate din fonduri europene, de la bugetul național și din certificate verzi.
Magistrala va avea 21 de km lungime, 19 stații subterane și un depou subteran. Valoarea proiectului este de peste 2 miliarde de euro.



