Trump sugerează un „compromis teritorial” în Ucraina, Zelenski reafirmă că țara „nu își va ceda pământul”

Donald Trump și Vladimir Putin urmează să se întâlnească pe 15 august, în Alaska, la trei ani și jumătate de la declanșarea războiului din Ucraina. Liderul de la Casa Albă, care a promis că va pune capăt conflictului în „24 de ore” dacă va reveni în funcție, a declarat vineri că „vor exista schimburi de teritorii în beneficiul tuturor”, fără a oferi alte detalii. Declarația a atras critici imediate din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Zelenski a avertizat împotriva oricărei „decizii care ar fi luată fără Ucraina” și a reafirmat că ucrainenii „nu îşi vor abandona pământul ocupanţilor”. Într-un mesaj video difuzat pe rețelele sociale, acesta a transmis: „Suntem gata să lucrăm cu preşedintele Trump şi cu toţi partenerii noştri pentru o pace reală şi, mai presus de toate, durabilă. O pace care nu se va prăbuşi din cauza ambiţiilor Moscovei”.
Referindu-se la întâlnirea Trump-Putin, Zelenski a subliniat că aceasta se va desfășura „la mare distanţă de acest război care face ravagii pe teritoriul nostru, împotriva poporului nostru, şi care nu se poate termina fără noi, fără Ucraina”. El a adăugat: „Cred în poporul nostru” și a reiterat apelul pentru o reuniune tripartită cu liderii rus și american – propunere ignorată până acum de Kremlin.
„Nu vom recompensa Rusia pentru acţiunile sale. Poporul ucrainean merită pacea, dar toţi partenerii trebuie să înţeleagă ce este o pace demnă”, a mai spus Zelenski, subliniind că Moscova „a început războiul”.
Pe fond, divergențele dintre Kiev și Moscova rămân adânci. Rusia cere cedarea regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson – aflate doar parțial sub controlul său –, precum și recunoașterea anexării Crimeei. Kremlinul mai solicită oprirea livrărilor de armament occidental și renunțarea Ucrainei la aderarea la NATO.
Aceste condiții sunt respinse categoric de Kiev, care cere retragerea completă a trupelor ruse, garanții de securitate din partea Occidentului, menținerea sprijinului militar și chiar desfășurarea unor forțe europene pe teren – cerere respinsă de Moscova.
Săptămâna trecută, președintele SUA a acordat Rusiei un ultimatum, expirat vineri, pentru a avansa în negocierile cu Ucraina, avertizând că în caz contrar vor fi impuse noi sancțiuni.
Războiul declanșat în februarie 2022 a făcut zeci de mii de victime și a distrus mari zone din Ucraina. După peste trei ani de lupte, Moscova este acuzată că menține cerințe maximaliste, în timp ce își consolidează pozițiile pe front și continuă să avanseze.



