Ministerul Sănătății a anunțat că, în urma unui control efectuat la Centrul de Arși din cadrul Spitalului Floreasca, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 60.000 de lei.
Potrivit unui comunicat, Ministerul Sănătăţii informează că, în urma controalelor derulate în această săptămână la Centrul pentru Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca, au fost constatate o serie de deficienţe care au generat aplicarea de sancţiuni administrative şi adoptarea unor măsuri corective, atât de natură sanitară, cât şi organizatorică.
Verificările au fost făcute de Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi de Inspecţia Sanitară de Stat. În urma acestora, s-au dispus:
– amendă de 10.000 de lei, conform HGR nr. 857/2011, reprezentantului societăţii de curăţenie pentru nerespectarea procedurilor privind igienizarea şi dezinfecţia spaţiilor medicale;
– amendă de 20.000 de lei, conform aceleiaşi hotărâri, pentru utilizarea de produse biocide în absenţa unei autorizări corespunzătoare;
– amendă de 30.000 de lei aplicată unităţii sanitare pentru lipsa ventilaţiei conforme (HVAC) în Compartimentul pentru Arşi, conform cerinţelor minime obligatorii pentru acest tip de structură.
În urma extinderii controlului sanitar cu încă două zile, a fost confirmată prezența fungului Candida auris în cadrul Centrului pentru Arși. Această tulpină, recunoscută la nivel internațional drept o amenințare emergentă în sfera infecțiilor asociate actului medical, a impus aplicarea unor măsuri urgente de control și limitare a răspândirii:
– suspendarea temporară a internărilor de noi pacienţi în Compartimentul pentru Arşi;
– continuarea tratamentului pentru pacienţii internaţi, cu aplicarea strictă a echipamentului de protecţie şi a protocoalelor specifice contextului epidemiologic;
– înlocuirea tuturor filtrelor de apă de la nivelul Centrului pentru Arşi;
– restricţionarea accesului vizitatorilor;
– intensificarea procedurilor de dezinfecţie şi decontaminare, cu utilizarea unor metode conforme ghidurilor internaţionale;
– reinstruirea completă a personalului medico-sanitar în privinţa măsurilor de igienă a mâinilor, utilizarea echipamentului individual de protecţie şi managementul instrumentarului;
– raportare zilnică către conducerea unităţii şi autorităţile sanitare privind aplicarea măsurilor stabilite;
– aplicarea schemelor terapeutice de antifungice şi antibiotice conform protocoalelor recomandate de organismele internaţionale”, a precizat ministerul.
Evoluţia situaţiei este monitorizată continuu de echipele Ministerului Sănătăţii şi ale Inspecţiei Sanitare de Stat, iar măsurile vor fi ajustate în funcţie de dinamica epidemiologică şi de rezultatele supravegherii microbiologice.
Totodată, Colegiul Medicilor din România desfăşoară propria anchetă profesională privind conduita terapeutică şi medicală a personalului implicat în tratamentul pacienţilor din cadrul centrului.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea