Stirile zilei

Protest al profesorilor în fața Ministerului Educației: Norma didactică va crește cu două ore

Aproximativ 150 de membri ai sindicatelor din Educație au protestat, miercuri, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, împotriva adoptării Legii nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan.

Creșterea normei didactice cu două ore, desființarea posturilor de director în școlile cu mai puțin de 500 de elevi, comasarea unităților de învățământ cu altele mai mari și majorarea numărului de elevi din clasă sunt doar câteva dintre modificările din sistemul de educație care i-au scos pe profesori în stradă.

Măsurile vor intra în vigoare la 1 septembrie, ca urmare a Legii nr. 141/2025, pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament la începutul lunii iulie.

Anul școlar ar putea începe cu un protest național, programat pentru data de 8 septembrie.

De asemenea, Consiliul Elevilor a anunțat că va susține protestul cadrelor didactice, ceea ce ar putea însemna că elevii vor începe anul școlar în stradă.

„Nu e vorba doar de afectarea profesorilor, ci și a elevilor. În momentul de față, în mediul rural, avem cadre didactice cu normele constituite în mai multe unități școlare. În situația în care norma de predare crește cu 2 sau 4 ore, asta înseamnă că vor avea nevoie de 5–6 unități școlare pentru a avea norma completă. Asta înseamnă zeci de kilometri pe zi, în condițiile în care autoritățile locale nu decontează naveta. Primarii spun că nu au bani. În situația asta, e clar că nu vom avea profesori în multe unități școlare. Aceste probleme o să apară și în micul urban, și în marele urban”, a explicat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

Guvernul va crește pragul de elevi necesar pentru ca o școală să aibă personalitate juridică de la 300 la 500. Astfel, peste 900 de posturi de directori vor fi desființate, iar școlile mici vor fi arondate altora mai mari. În special în mediul rural, această măsură riscă să oblige elevii la navetă și să afecteze funcționarea școlilor.

Tot din toamnă, numărul elevilor per clasă va crește, putând ajunge la 34 la liceu și 32 la gimnaziu.

În plus, fondul pentru burse se reduce: bursele de merit vor fi oferite doar elevilor cu medii peste 9, în limita a 15% din clasă. Bursele pentru olimpici și cele pentru învățământul tehnologic dispar.

Aceste modificări au stârnit proteste din partea profesorilor și elevilor, care consideră noile măsuri ineficiente și inechitabile.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button