JustitieStirile zilei

Tribunalul Brașov menține controlul judiciar pentru Cristian Popescu Piedone

Judecătorii Tribunalului Brașov au decis respingerea contestației formulate de către Cristian Popescu Piedone împotriva măsurii de control judiciar.

„În baza art. 213 C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, împotriva ordonanței din data de 22.07.2025 a DNA – Secția de combatere a corupției, emisă în dosarul penal nr. 42/1/P/2025, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpat. (…) Definitivă”, se precizează în hotărârea magistraților.

Fostul președinte al ANPC este cercetat penal de DNA într-un dosar în care este acuzat că a avertizat reprezentanții unui hotel din Sinaia că urmează să efectueze un control acolo. Cristian Popescu Piedone este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Anchetatorii susțin că, pe 7 martie, șeful ANPC a divulgat unui reprezentant al unității de cazare faptul că subordonații săi urmează să efectueze în aceeași zi un control la respectivul hotel. Potrivit procurorilor, în urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancționată de către reprezentanții ANPC și, totodată, reprezentanții hotelului au fost felicitați de către Cristian Popescu Piedone pentru modul exemplar de desfășurare a activității.

În urma deschiderii dosarului pe numele său, șeful ANPC a fost demis, premierul Ilie Bolojan semnând actele necesare pe 23 iulie.

Articole Recomandate

Back to top button