PoliticStirile zilei

Un important lider PSD îl atacă pe Sorin Grindeanu pe tema licitațiilor trucate pentru autostrăzi: „Un dezastru”

Primarul PSD municipiului Buzău, Constantin Toma, l-a criticat dur pe liderul interimar al partidului, Sorin Grindeanu, fost ministru al transporturilor, după ce România a pierdut finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru mai multe autostrăzi și căi ferate din cauza unor nereguli majore din timpul licitațiilor. 

„E un dezastru. Vreau să vă spun că nu trec două săptămâni să nu vină un investitor important, o parte dintre ei au și cumpărat terenuri sau cei existenți încearcă să-și dezvolte afacerile aici, la Buzău, pentru că pe lângă București, pe lângă Ploiești, s-au ocupat toate terenurile viabile pentru a ține industrie și iată, Buzăul e în pole position, datorită autostrăzii și acest lucru este minunat”, a declarat Constantin Toma, la RFI.

Primarul PSD al Buzăului arată cu degetul spre liderul său de partid, Sorin Grindeanu, fost ministru al Transporturilor.

„Sigur, nu este bine. Licitația se pare că s-a ținut prost acolo. Toată lumea îl lăuda sau se autolăuda domnul Sorin Grindeanu, fără să ne spună și faptul că nu a ținut licitația corect și avem o situație foarte proastă pe finanțarea autostrăzilor, în continuare”.

Autostrăzi și căi ferate eliminate din PNRR

Ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat marți, în urma unei discuții cu Coordonatoarea Planului Național de Redresare și Reziliență, Céline Gauer, eliminarea din PNRR a mai multor loturi de autostradă și cale ferată, din cauza unor nereguli în timpul derulării licitațiilor. Concret, autoritățile de la București nu au publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anumite erate transmise în timpul licitațiilor.

„Sunt segmente de autostradă (n.r. – scoase din PNRR), nu din lipsă de progres fizic, ci din probleme de achiziții publice. Căutăm surse alternative de finanțare pentru proiectele prioritare, gen segmentele prioritare din A7 și A8, care nu mai sunt prinse în PNRR”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru.

Ulterior, Ministerul Transporturilor a transmis un comunicat în care a explicat că fondurile respective vor fi utilizate pentru finanțarea integrală a altor loturi de autostradă.

Proiectele care rămân finanțate 100% din PNRR:

Autostrăzi:

  • Autostrada Moldovei (A7): tronsoanele Focșani – Pașcani;

  • Autostrada Lugoj – Deva (A1): secțiunile D și E (tunelurile de la Margina – Holdea).

Infrastructură feroviară:

  • Toate cele 4 loturi ale tronsonului CF Cluj – Episcopia Bihor;

  • Un lot din tronsonul CF Arad – Timișoara – Caransebeș (Lugoj – Timișoara).

Proiecte excluse parțial sau total din PNRR:

  • Autostrada Buzău – Focșani (A7) – finalizată și deschisă circulației;

  • Lotul 1 al Autostrăzii Ploiești – Buzău (A7) – finalizat și dat în circulație;

  • Secțiunile Leghin – Moșca și Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (A8);

  • Secțiunea Nădășelu – Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania);

  • Loturile 1, 3 și 4 din tronsonul de cale ferată Arad – Timișoara – Caransebeș.

Articole Recomandate

Back to top button