PoliticStirile zilei

CNAIR se spală pe mâini după ce România a pierdut finanțarea prin PNRR pentru mai multe autostrăzi

După ce Comisia Europeană a hotărât să elimine finanțarea prin PNRR pentru mai multe loturi din Autostrada Moldova, Autostrada Unirii și Autostrada Transilvania, din cauza neregulilor în derularea licitațiilor, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis un comunicat în care încearcă să minimalizeze gravitatea situației, subliniind că fondurile respective nu vor fi pierdute.

„În ultimele două zile, o serie de persoane încearcă să acrediteze ideea că infrastructura rutieră pierde bani din PNRR din cauza unor erori, voite sau nu, în licitarea contractelor de către CNAIR, ca urmare a nepublicării anumitor erate – respectiv cele privind suspendarea unor licitații – în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE). Aceste afirmații sunt total neadevărate!”, a transmis CNAIR.

De asemenea, printr-o lungă explicație tehnică, CNAIR insistă că prezența constructorilor din alte state nu a fost împiedicată, problema care a dus la retragerea finanțării fiind legată de necorelarea unor platforme.

„⁠Ținând cont de identificarea unor necorelări între platforma SEAP/SICAP și platforma JOUE/TED privind posibilitatea tehnică de modificare a statusurilor procedurilor de achiziție publică la nivelul JOUE, CNAIR a prezentat situația Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) în data de 18 septembrie 2023, solicitând consiliere pentru identificarea unei modalități eficiente de corelare a informațiilor dintre SEAP/SICAP și JOUE/TED.
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a transmis CNAIR, în data de 21 septembrie 2023, o adresă prin care specifică faptul că:
– la nivelul anunțului din JOUE/TED nu se publică stările intermediare, adică suspendările, deoarece formularul standard european nu conține câmpuri sau secțiuni dedicate acestor informații;
– starea de suspendare poate fi vizualizată pe partea publică a SEAP/SICAP pentru procedura respectivă;
– toate anunțurile publicate în JOUE/TED conțin un link care redirecționează automat ofertanții către partea publică a SEAP/SICAP, unde sunt prezentate inclusiv informațiile privind eventuala suspendare a procedurilor (Anexa 1).

⁠Prin notificarea ADR din data de 28 septembrie 2023, operatorul SEAP/SICAP confirmă că nu există nicio situație în care un eventual ofertant român sau străin (din UE sau din afara spațiului UE) ar fi putut fi vătămat în vreun fel în intenția de a depune oferte.
Notificarea precizează clar că, în conformitate cu prevederile legale, pentru a participa la o procedură, ofertanții trebuie să parcurgă procesul de înregistrare în SEAP/SICAP înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor.
Chiar JOUE precizează pe platforma sa modalitatea în care doritorii pot participa la o procedură de licitație.
Practic, multitudinea de oferte pentru fiecare contract, din partea unor antreprenori străini, arată clar posibilitatea că toți cei interesați au avut acces la informații despre condițiile procedurilor de atribuire.
Ulterior, ca urmare a solicitării CNAIR din 18 septembrie 2023, ADR a adus la cunoștința tuturor autorităților contractante din România informațiile mai sus menționate, prin publicarea unei notificări pe platforma electronică SEAP/SICAP, în data de 28 septembrie 2023 (Anexa 2).
⁠În urma eforturilor României de corectare și de corelare a bazelor de date pentru preluarea din SEAP/SICAP a unor categorii de informații, în data de 4 decembrie 2023 s-a realizat corelarea între cele două platforme (JOUE/TED și SEAP/SICAP) (Anexa 3).

În concluzie, prin toate aceste demersuri s-a reușit inclusiv sincronizarea platformelor electronice privind achizițiile publice (JOUE/TED și SEAP/SICAP).”, a transmis CNAIR.

Autostrăzi și căi ferate eliminate din PNRR

Ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat marți, în urma unei discuții cu Coordonatoarea Planului Național de Redresare și Reziliență, Céline Gauer, eliminarea din PNRR a mai multor loturi de autostradă și cale ferată, din cauza unor nereguli în timpul derulării licitațiilor. Concret, autoritățile de la București nu au publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anumite erate transmise în timpul licitațiilor.

„Sunt segmente de autostradă (n.r. – scoase din PNRR), nu din lipsă de progres fizic, ci din probleme de achiziții publice. Căutăm surse alternative de finanțare pentru proiectele prioritare, gen segmentele prioritare din A7 și A8, care nu mai sunt prinse în PNRR”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru.

Ulterior, Ministerul Transporturilor a transmis un comunicat în care a explicat că fondurile respective vor fi utilizate pentru finanțarea integrală a altor loturi de autostradă.

Proiectele care rămân finanțate 100% din PNRR:

Autostrăzi:

  • Autostrada Moldovei (A7): tronsoanele Focșani – Pașcani;

  • Autostrada Lugoj – Deva (A1): secțiunile D și E (tunelurile de la Margina – Holdea).

Infrastructură feroviară:

  • Toate cele 4 loturi ale tronsonului CF Cluj – Episcopia Bihor;

  • Un lot din tronsonul CF Arad – Timișoara – Caransebeș (Lugoj – Timișoara).

Proiecte excluse parțial sau total din PNRR:

  • Autostrada Buzău – Focșani (A7) – finalizată și deschisă circulației;

  • Lotul 1 al Autostrăzii Ploiești – Buzău (A7) – finalizat și dat în circulație;

  • Secțiunile Leghin – Moșca și Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (A8);

  • Secțiunea Nădășelu – Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania);

  • Loturile 1, 3 și 4 din tronsonul de cale ferată Arad – Timișoara – Caransebeș.

Articole Recomandate

Back to top button