Stirile zilei

Călin Georgescu, sancționat cu două amenzi. Ce prevederi legale a încălcat

Călin Georgescu, fost candidat la Președinția României, a fost sancționat de Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) cu două amenzi în valoare totală de 10.000 de euro, după ce instituția a descoperit nereguli privind utilizarea datelor personale pe site-ul său oficial.

Potrivit comunicatului emis de ANSPDCP, investigația a fost inițiată ca urmare a unei sesizări și a vizat perioada 6 decembrie 2024 – 3 aprilie 2025. În cadrul verificărilor, s-a constatat că „în momentul accesării site-ului lui Călin Georgescu, au fost instalate module cookie pe dispozitivele utilizatorilor fără consimțământul expres și fără informarea acestora, fapt ce contravine legii privind prelucrarea datelor în comunicațiile electronice”.

Pentru această abatere, fostul prezidențiabil a fost amendat cu 30.000 lei (aproximativ 6.000 de euro). A doua sancțiune, în valoare de 20.286,80 lei (circa 4.000 de euro), a fost aplicată deoarece datele colectate prin formularul de contact – nume, prenume, e-mail și număr de telefon – erau preluate fără a informa corespunzător persoanele în cauză, așa cum impune legislația europeană.

ANSPDCP a reiterat că „stocarea și accesarea informațiilor pe echipamentele terminale ale utilizatorilor este permisă doar cu acordul prealabil al acestora și informarea clară și completă privind scopul prelucrării”.

Pe lângă aceste sancțiuni, Călin Georgescu a anunțat recent că a fost amendat cu 50.000 de euro de către Autoritatea Electorală Permanentă. El a achitat jumătate din sumă și a contestat decizia în instanță, urmând să aibă primul termen în septembrie.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button