Stirile zilei

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping. Ce i-a transmis liderul chinez?

Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit cu ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Liderul de la Beijing i-a transmis liderului diplomației de la Moscova că țările lor ar trebui să întărească sprijinul reciproc, relatează France 24.

Întâlnirea dintre înalții oficiali ai celor două state vecine a avut loc în marja reuniunii miniștrilor de externe ai țărilor membre ale Organizației pentru Cooperare de la Shanghai. De-a lungul timpului, China a încercat să prezinte organizația drept o contrapondere la cele create de către statele occidentale.

Rusia și China ar trebui să lucreze pentru „a uni țările din Sudul global și a promova dezvoltarea ordinea internațională într-o direcție mai dreaptă și mai rezonabilă”, a transmis Xi Jinping.

Potrivit unui comunicat al ministerului de externe de la Moscova, Serghei Lavrov și președintele Chinei au discutat despre viitoare întâlniri la nivel înalt și foarte înalt între reprezentanții țărilor lor, inclusiv o vizită a lui Vladimir Putin cu ocazia summit-ului Organizației pentru Cooperare de la Shanghai și a aniversării a 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Asia.

Convorbirea dintre Xi Jinping și liderul diplomației ruse a avut loc la scurt timp de la anunțul președintelui american Donald Trump că va impune taxe vamale de 100% Rusiei dacă nu încheie un acord de pace cu Ucraina în următoarele 50 de zile.

Articole Recomandate

Back to top button