Stirile zilei

Nicușor Dan l-ar lua în calcul pe Dacian Cioloș pentru șefia unuia dintre servicii

Fostul premier Dacian Cioloș s-ar afla printre opțiunile președintelui Nicușor Dan pentru șefia unuia dintre serviciile secrete, relatează HotNews.

Șeful statului a fost întrebat în cadrul conferinței de presă de astăzi când va face numirea pentru un nou director civil la SRI, în condițiile în care funcția este vacantă de foarte mult timp.

„Pentru SRI, într-un timp relativ scurt, o să vedem când o să avem sesiuni parlamentare, pentru că, după cum știți, eu fac propunerea, iar Parlamentul trebuie să o voteze”, a transmis Nicușor Dan, potrivit transcrierii disponibile pe site-ul Administrației Prezidențiale.

De asemenea, el a mai adăugat că își menține dorința de a numi în fruntea SRI și SIE persoane din societatea civilă, cu multă experiență profesională, fără a oferi și nume.

Conform HotNews, Dacian Cioloș s-ar afla printre opțiunile șefului statului pentru a prelua conducerea unuia dintre serviciile secrete. Până la acest moment nu există un punct de vedere oficial din partea fostului premier tehnocrat.

El a condus Guvernul României între 2015 și 2017, ajungând în funcție în urma demisiei lui Victor Ponta, pe fondul protestelor care au urmat tragediei de la Colectiv. Din 2010 și până în 2014 a fost comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală în Comisia condusă de José Barroso. În 2019 a fost ales europarlamentar, încheindu-și mandatul în 2024. De asemenea, Dacian Cioloș a condus din 2019 până în 2021 grupul Renew Europe din cadrul legislativului european.

SRI nu mai are director civil din 2023, atunci când Eduard Hellvig și-a dat demisia. În ceea ce privește SIE, conducerea este asigurată din 2018 de către Gabriel Vlase.

Articole Recomandate

Back to top button