Stirile zilei

INS: PIB-ul României a depășit 375 miliarde lei în primul trimestru din 2025

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat a doua estimare provizorie privind evoluția economiei românești în primele trei luni din 2025. Potrivit datelor actualizate, Produsul Intern Brut (PIB) – exprimat în serie brută – s-a ridicat la 375,773 miliarde lei la prețuri curente, înregistrând un avans real de 0,3% față de aceeași perioadă din anul anterior.

Pe seria ajustată sezonier, creșterea PIB a fost ceva mai pronunțată – 0,6%, menținându-se aceeași rată de evoluție față de estimarea precedentă din 6 iunie 2025. În ceea ce privește valoarea absolută a PIB-ului ajustat sezonier, INS a precizat că:

„Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul I 2025 a fost de 460,426 miliarde lei preţuri curente în termeni nominali, iar în termeni reali, în creştere cu 0,6% faţă de trimestrul I 2024”, conform raportului publicat.

Aceeași instituție a reconfirmat și valoarea din seria brută, menționând că:

„Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2025 a fost de 375,773 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,3% faţă de trimestrul I 2024.”

Schimbări în structura PIB: sectoare în stagnare și contribuții revizuite
În comparație cu prima estimare provizorie, INS a actualizat ușor dinamica generală a PIB, cu un plus de 0,3 puncte procentuale, în timp ce valoarea adăugată brută (VAB) a fost revizuită în scădere cu 0,4 puncte.

Iată cum au evoluat principalele sectoare economice:

  • Agricultura, silvicultura și pescuitul au menținut o contribuție nulă la creșterea PIB-ului, fără modificări în volumul de activitate.
  • Industria a continuat să aibă un impact negativ (-0,5%), cu un volum constant (97%).
  • Construcțiile au rămas pe plus (+0,4%), cu o ușoară revizuire ascendentă a volumului (de la 109,8% la 109,9%).
  • Comerțul, transporturile, hotelurile și restaurantele au înregistrat o scădere în estimarea actualizată, contribuția coborând de la 0% la -0,2%, în timp ce volumul s-a redus de la 100,1% la 99%.

Informațiile și comunicațiile au păstrat o contribuție de +0,1%, deși activitatea a scăzut ușor (100,9%).

Alte domenii precum intermedierile financiare, imobiliarele, activitățile profesionale și științifice, sectorul public, dar și serviciile recreative au avut contribuții și volume relativ stabile sau au suferit ajustări minore, pozitive sau negative.

Impozitele nete pe produs s-au majorat în a doua estimare, de la 103,5% la 107,2%, o diferență de 3,7 puncte procentuale.

Utilizarea PIB-ului: consumul public, în scădere, investițiile – în creștere
Din perspectiva utilizării PIB, cele mai importante variații între cele două estimări s-au înregistrat la:

  • Cheltuielile gospodăriilor – revizuite de la +1,3% la +1,1%;
  • Consum individual din partea statului – modificat semnificativ de la +0,5% la -0,4%;
  • Consum colectiv efectiv – ajustat de la +0,7% la -0,2%;
  • Formarea brută de capital fix (investiții) – în urcare, de la +0,9% la +1,1%.

INS precizează că revizuirea trimestrială a seriilor ajustate sezonier este o practică standard la nivel european, iar estimările actualizate reflectă mici diferențe în termeni nominali față de varianta anterioară.

Articole Recomandate

Back to top button