Guvernul sesizează, marți, Parlamentul privind angajarea răspunderii pe trei proiecte de lege
Guvernul liberal sesizează, marți, Parlamentul în privința angajării răspunderii pe trei proiecte de lege, potrivit vicepremierului Raluca Turcan. Este vorba despre modificarea Legilor Justiției, abrogarea OUG 51 referitoare la scoaterea transportului școlar din sfera serviciilor publice și Legea privind plafoanele bugetare.
”Marţi sesizăm Parlamentul cu privire la angajarea răspunderii pe trei proiecte de lege, respectiv la legile Justiţiei – partea prorogarea pensionării magistraţilor, creşterea numărului judecătorilor în completele inferioare, de la doi la trei, dar şi partea legată de vechimea pentru accederea în Institutul Naţional al Magistraturii”, a declarat, luni, Raluca Turcan.
De asemenea, Turcan a precizat că a doua Lege pe care își angajează răspunderea Guvernul Orban este abrogarea ordonanței 51, referitoare la scoaterea transportului școlar din sfera serviciilor publice, spunând că „este o chestiune de siguranță a copiilor”.
”Guvernul include din nou transportul şcolar al copiilor ca şi serviciul public, în plus faţă de asta, le cere operatorilor de transport obligatoriu să ţină cont de transportul şcolar al copiilor. Este o chestiune de siguranţă a copiilor, este o chestiune cu care nu ne mai putem juca”, a adăugat Raluca Turcan.
Totodată, liberala a discutat și despre al treilea proiect de lege, cel legat de plafoanele bugetare.
Turcan: Cerem PSD să nu obstrucționeze în Parlament procesul de asumare a răspunderii
În plus, Raluca Turcan a cerut celor de la PSD să nu obstrucționeze procesul de asumare a răspunderii pentru proiectele de legi pe care Guvernul Orban le susține.
„Cerem PSD să nu obstrucționeze în Parlament procesul de asumare a răspunderii. PSD să nu joace la ruleta rusească viitorul românilor. E foarte important ca România să nu mai fie blocată. Să fie o răspundere asumată de Guvern. Al doilea semnal de alarmă e o rugăminte către parlamentarii care susțin guvernul Orban. Să sprijine în Parlament proiectele astfel încât să facem niște lucruri care până acum nu au trecut”, a spus vicepremierul.
Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/guvernul-sesizeaza-marti-parlamentul-privind-angajarea-raspunderii-pe-trei-proiecte-de-lege/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 50837 additional Information on that Topic: mainnews.ro/guvernul-sesizeaza-marti-parlamentul-privind-angajarea-raspunderii-pe-trei-proiecte-de-lege/ […]