Sondaj INSCOP: AUR conduce detașat în preferințele electoratului
Partidul AUR se situează pe primul loc în preferințele electoratului în eventualitatea în care ar fi organizate alegeri parlamentare duminica viitoare, la mare diferență de celelalte formațiuni, arată cel mai recent barometru Informat.ro-INSCOP Research.
Partidul condus de George Simion ar fi susținut de 40,5% dintre cetățeni, situându-se la mare diferență de următoarea formațiune, PNL, care s-ar bucura de încrederea a 17,3% dintre alegători. PSD a înregistrat o scădere importantă, având doar 13,7%, fiind urmați de USR, cu 13,1%. UDMR ar fi ultima formațiune care ar intra în parlament, fiind susținută de doar 5,2% dintre alegători.
POT și SOS ar obține doar 4,2%, respectiv 1,9%, situându-se, drept urmare, sub pragul electoral. SENS s-ar bucura de încrederea a 2,4% dintre cetățeni, iar 1,4% dintre ei ar alege un candidat independent.
Rezultatele sondajului ne arată că actuala putere și actuala opoziție ar fi aproape la egalitate în cazul în care ar fi organizate noi alegeri, coaliția PSD-PNL-USR-UDMR obținând 49,3%, în timp ce opoziția AUR-SOS-POT ar lua 46,3%.
Datele pentru cercetarea sociologică au fost culese în perioada 20-26 iunie prin intermediul unor interviuri telefonice. Eșantionul a fost de 1150 de persoane, iar marja de eroare este de ±2,9%, la un grad de încredere de 95%.



