PoliticStirile zilei

Ministrul de externe a dispus rechemarea fiicei fostului deputat PSD Radu Cristescu din funcția de agent consular la New York

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a dispus rechemarea imediată a Tamilei Andreea Cristescu (23 ani), fiica fostului deputat PSD Radu Cristescu, din funcția de agent consular la Consulatul General al României din New York. 

Ministerul a reiterat că ocuparea funcțiilor diplomatice trebuie să fie rezultatul unui concurs deschis și prioritar pentru angajații MAE, respectând competența și calificările necesare.

„Orice excepție trebuie justificată din perspectiva necesității și oportunității, respectând aceleași criterii stricte de competență”, a transmis instituția într-un comunicat.

Potrivit MAE, decizia face parte dintr-un proces mai amplu de reformă a ministerului, care vizează profesionalizarea personalului trimis la post în rețeaua externă și reducerea detașărilor din alte instituții publice, conform programului de guvernare aprobat de Parlament.

Salariu de 3.370 de dolari/lună

Cazul a fost dezvăluit în luna mai de către publicația Snoop. Tamila Cristescu a lucrat în funcția de consilier la Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ și Sport Sector 4 de pe 1 august 2022 până pe 1 septembrie 2022, conform CV-ului său. A fost primul ei loc de muncă din biografie.  După o lună la Primărie, pe 1 septembrie 2022, tânăra a fost detașată la Consulatul României la New York, unde a lucrat până pe 1 septembrie 2023 ca referent relații, apoi ca agent consular – poziție pe care o ocupă și în prezent.

Din vara anului 2023, consul la New York este Mihaela-Simona Florea, fost secretar I la Misiunea Permanentă a României la ONU.

Tamila Cristescu are un salariu de 3.370 de dolari/lună, conform MAE. Legislația prevede și asigurarea unei locuințe pentru personalul diplomatic, „cu suportarea chiriei și a cheltuielilor de întreținere de unitățile trimițătoare”.

Tamila Cristescu a decis să suporte singură plata chiriei și întreținerea, transmit reprezentanții MAE.  Despre modul în care a ajuns tânăra să ocupe această funcție, instituția explică că se confruntă cu un „deficit de personal”, ceea ce a permis ocuparea posturilor vacante prin detașarea de la alte instituții.

Radu Cristescu: „Este pur și simplu o răzbunare politică împotriva mea”

Fostul deputat a declarat că că deciaia ministrului de externe a fost luată din răzbunare.

„Doamna Țoiu spune că această chemare în țară a fiicei mele a fost făcută în contextul procesului de reformă și întărire a capacității Ministerului Afacerilor Externe. Dacă această chemare a fiicei mele a fost făcută în acest context de reformă… atunci salut decizia doamnei Țoiu. Dacă cu asta a început reforma MAE… Problema este în felul următor: S-a vorbit mult în campanie despre Rusia și despre epurări politice. Este pur și simplu o răzbunare politică împotriva mea unde a căzut victimă fiica mea. Acum trei zile, a apărut pe social media un video dintr-o emisiune în care am fost eu invitat alături de Oana Țoiu.

În cadrul emisiunii, în stilul meu, am zis că USR este un partid de hoți, corupți, iar doamna Țoiu a ieșit din emisiune de vreo două-trei ori. Acel video a fost mediatizat și a avut milioane de vizualizări. Asta a fost cam marți-miercuri. Vineri, doamna Țoiu o cheamă pe fiica mea în țară de la post de la New York. Așa că întreb: este reformă sau răzbunare? De ce spun asta? Pentru că misiunea fiicei mele oricum se încheia pe 31 iulie. Deci oricum ea venea acasă. Să o chemi cu o lună mai devreme doar pentru că a apărut un filmuleț în care tu și partidul tău sunteți făcuți corupți și tu pleci din emisiune… asta înseamnă răzbunare. Fiica mea este pregătită pentru acest post”, a declarat Radu Cristescu, la România TV.

Radu Cristescu a fost deputat în legislatura 2020 – 2024. Înainte de a intra în PSD, el a mai făcut parte din PDL, PMP și PRU.

Articole Recomandate

Back to top button