Se deschide circulația și pe drumurile de legătură ale Podului suspendat de la Brăila

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat deschiderea circulației începând de vineri, ora 10:00 pe drumurile de legătură ale Podului suspendat de la Brăila. Șoferii vor putea traversa cei 19 kilometri ai drumului Brăila – Jijila, care conectează Podul peste Dunăre cu județul Tulcea.
Podul suspendat de la Brăila a fost inaugurat în iulie 2023, în prezența președintelui Klaus Iohannis, cu toate că responsabilii din cadrul CNAIR nu realizaseră nici măcar o recepție parțială a lucrărilor. La scurt timp după deschidere au apărut și problemele. Sute de șuruburi în care era prins parapetele de protecție erau slăbite.
Ulterior s-au descoperit infiltrații de apă la unul dintre blocurile de ancoraj dinspre localităţile Brăila şi Jijila. De asemenea, asfaltul a cedat de mai multe ori. Nici în acest moment problemele nu au fost rezolvate, iar autoritățile pasează responsabilitatea către constructor, asocierea WeBuild – IHI.
Podul de la Brăila a costat peste 2 miliarde de lei
Podul suspendat are lungimea de 1.974 metri, o deschidere centrală de 1.120 metri și două deschideri laterale de 489 si 364 metri. Gabaritul pe verticală al podului va fi de 38 metri de la nivelul de inundații maxim, îndeplinind astfel criteriile de navigație pe Dunăre. Podul va asigura legătura rutieră între Brăila și Tulcea.
Sistemul de suspendare cuprinde un cablu principal şi tiranţi verticali de legatură între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării.
Laţimea totală a podului suspendat de la Brăila va fi de 31,7 metri. Calea pe pod va avea 22 metri şi va fi alcatuită din patru benzi de circulaţie de câte 3,5 metri laţime fiecare, patru benzi de încadrare de câte 0,5 metri laţime, două acostamente de 1,5 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, două benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având laţimi de câte 2,8 m fiecare.



