Controverse în Parlament la audierea lui Csaba Asztalos, propus pentru CCR: „A jurat credință Ungariei”
Audierea lui Csaba Asztalos, candidatul propus de UDMR și susținut de coaliția de guvernare pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională, a fost brusc întreruptă de deputatul AUR Dan Tanasă. Acesta a solicitat membrilor coaliției să îl înlocuiască pe Asztalos, acuzându-l că deține cetățenie maghiară și că sprijină separatismul etnic.
„Un personaj care susține Ținutul Secuiesc nu are ce căuta la Curtea Constituțională? Ați înnebunit complet? Trăiască Ținutul Secuiesc îl băgați în CCR? Puneți pe altul de la UDMR, nu pe ăsta. Are cetățeniei Ungariei. A urat credință Ungariei și îl băgați în Curtea Constituțională”, a scandat Dan Tanasă în timpul audierilor desfășurate în comisia juridică a Camerei Deputaților.
După momentul tensionat din timpul audierii, Csaba Asztalos a declarat că deține doar cetățenia română și a explicat că postarea controversată, citată de Dan Tanasă ca fiind „Trăiasă Ținutul Secuiesc”, a fost făcută după ce a participat la un festival unde a testat berea Csiki Sor.
„Vă dați seamă că dacă promovăm separatismul pe criterii etnice nu aș fi ocupat nicio funcție publică în acest stat. Nu aș fi ocupat timp de patru mandate poziția de președinte al CNCD”, a subliniat Asztalos.
Trei numiri noi la Curtea Constituțională
Comisia juridică a Camerei Deputaților a acordat aviz favorabil numirii lui Csaba Asztalos în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Deși avizul este consultativ, votul decisiv va avea loc în plenul Camerei Deputaților.
Astăzi, atât Camera Deputaților, cât și Senatul vor vota pentru numirea a doi judecători care vor activa în Curtea Constituțională pe o perioadă de 9 ani, iar o a treia numire va fi făcută de președintele Capitalei, Nicușor Dan.
Desemnarea din partea Camerei Deputaților a revenit UDMR, care l-a propus pe Csaba Asztalos, în timp ce PSD a făcut numirea pentru Senat, alegându-l pe Mihai Busuioc, actualul președinte al Curții de Conturi.
Cei trei judecători nou numiți vor înlocui în CCR pe Marian Enache (actualul președinte al Curții Constituționale), Livia Stanciu și Attila Varga.
foto: Inquam Photos / George Călin



