Stirile zilei

Accident în lanț pe autostrada A1: Două persoane au fost rănite

Traficul este blocat pe sensul Timișoara – Făget al autostrăzii A1, în zona localității Șanovița, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule: un microbuz cu platformă auto, un autotren și un autoturism. În urma impactului, două persoane au fost rănite și transportate la spital.

Potrivit IPJ, accidentul s-a produs după ce șoferul unui microbuz de tip 8+1, care tracta o semiremorcă pe care se aflau două autoturisme, a intrat în coliziune cu un autotren care circula regulamentar în fața sa.

„Astăzi, în jurul orei 11:15, poliţiştii Biroului de Autostradă A1 Deva – Nădlac au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier între mai multe autovehicule. (…) Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, pe sensul de deplasare Timişoara – Margina, s-ar fi produs un accident rutier între un autoturism şi două ansambluri rutiere”, a transmis IPJ Timiş.

Ulterior, o femeie aflată la volanul unui autoturism, care circula în spatele celor două vehicule, a frânat brusc pentru a evita impactul, dar a pierdut controlul direcției și a lovit parapetul median.

Șoferul microbuzului a rămas blocat în vehicul, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scos.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Traficul pe autostradă a fost blocat complet și deviat temporar prin nodul rutier de la kilometrul 475, pe DJ 572, spre Buziaș.

Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Articole Recomandate

Back to top button