Avertisment de la Washington: Iranul dispune de tot ce e necesar pentru bomba nucleară
Iranul este capabil să construiască o bombă nucleară în termen de aproximativ două săptămâni, în cazul în care liderul său suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ar da ordinul în acest sens, a transmis joi administrația americană, conform unei relatări a agenției AFP.
Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă de către Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, care a subliniat gravitatea amenințării nucleare iraniene: „Să fim foarte clari, Iranul are tot ce îi trebuie pentru a realiza o armă nucleară. Tot ce au nevoie este o decizie a liderului suprem în acest sens și aceasta le-ar lua aproximativ două săptămâni pentru a finaliza producția acestei arme, care, desigur, ar reprezenta o amenințare existențială nu numai pentru Israel, ci și pentru Statele Unite și întreaga lume”.
În același context, reprezentanta executivului american a anunțat că președintele Donald Trump va lua o decizie privind implicarea Statelor Unite într-o eventuală operațiune militară împotriva Iranului în sprijinul Israelului. Termenul stabilit pentru această hotărâre este de două săptămâni, iar decizia va ține cont inclusiv de perspectiva unor discuții diplomatice cu regimul de la Teheran. „Având în vedere că există o posibilitate substanțială de potențiale negocieri cu Iranul în viitorul apropiat, voi lua decizia cu privire la o participare sau nu în următoarele două săptămâni”, a afirmat liderul american, citat de Karoline Leavitt.
Joi după-amiază, președintele Trump a convocat a treia ședință a Consiliului Național de Securitate desfășurată în „Situation Room”, sala specială destinată deciziilor critice de securitate națională. Întâlnirea a avut loc în a șaptea zi a confruntării armate dintre Israel și Iran, un conflict cu implicații majore la nivel regional și internațional.



