„Cartel Alfa” protestează joi la Cotroceni împotriva netransparenței politice și a privilegiilor partidelor și parlamentarilor
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” a anunțat organizarea unui protest, joi, de la ora 11:00, în fața Palatului Cotroceni. Acțiunea vine pe fondul nemulțumirilor legate de opacitatea deciziilor politice și absența unei consultări reale cu societatea civilă.
Reprezentanții sindicali atrag atenția asupra unor probleme majore care afectează direct lucrătorii și populația în ansamblu. Printre solicitările principale se numără echilibrarea sistemului fiscal, oprirea politicilor de austeritate, restructurarea administrației publice prin investiții în resurse umane, precum și reducerea avantajelor financiare ale clasei politice, prin limitarea subvențiilor și eliminarea privilegiilor acordate partidelor și parlamentarilor.
Confederația afirmă că actuala criză bugetară este generată, în principal, de lipsa eficienței în colectarea taxelor și de menținerea unui sistem fiscal învechit.
„În ciuda promisiunilor post-electorale privind transparenţa, consultarea reală şi orientarea politicilor către nevoile societăţii, decidenţii din coaliţie continuă să ignore vocea lucrătorilor şi a sindicatelor. Puterea lucrătorilor este solidaritatea, iar acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne facem auziţi! România se află într-o criză socială şi economică profundă, iar răspunsul autorităţilor constă în măsuri de austeritate, în ciuda dovezilor clare că problema deficitului este in mod esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd care nu asigură suficiente venituri pentru a susţine în mod adecvat infrastructura publică şi cheltuielile necesare funcţionării aparatului de stat”, menţionează CNS Cartel Alfa într-un comunicat de presă.
Potrivit sindicatelor, administrația publică este subdimensionată, iar sectorul public funcționează deja cu resurse insuficiente. Reducerile de personal și blocarea angajărilor nu fac decât să adâncească problemele existente.
„Tăierile de personal, blocarea angajărilor şi reducerea şi mai acută a finanţării serviciilor publice paralizează instituţiile, afectează cetăţenii şi subminează orice şansă de redresare durabilă”, se arată în comunicat.
CNS Cartel Alfa solicită ca reforma fiscală să distribuie responsabilitățile în mod echitabil între muncă și capital, subliniind că orice plan de reducere a cheltuielilor trebuie să înceapă cu „decidenţii politici (partide şi parlamentari) prin reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor”. De asemenea, organizația cere oprirea imediată a politicilor de austeritate, investiții în sectorul public, relansarea unui dialog social autentic și implicarea Președinției în medierea conflictelor sociale.
„Este inacceptabil ca politica fiscală a ţării să fie dictată doar de mediul de afaceri şi de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent. România are nevoie de un Preşedinte mediator, nu de un spectator care validează tacit politici nedrepte. În locul unei reforme fiscale construite împreună cu partenerii sociali, guvernanţii susţin măsuri care vor sărăci şi mai mult lucrătorii, fără a atinge cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare”, precizează Cartel Alfa.
Confederația reamintește că România are una dintre cele mai reduse taxe aplicate mediului de afaceri din Uniunea Europeană, în timp ce contribuția salariaților la bugetele de pensii și sănătate depășește 50%, nivel considerat inacceptabil din perspectiva standardelor internaționale ratificate de țara noastră. În plus, deficitul de personal în sectorul public este evident.
„Fără realizarea unei reforme energetice care să creeze competitivitatea companiilor din România, inflaţia va eroda orice politică de echilibrare. Păstrând aceleaşi persoane din actualul guvern în viitorul guvern – miniştri care nu au realizat obligaţiile din PNRR la termen şi în sensul reformei reale –, noua echipă guvernamentală nu va fi mai eficientă”, subliniază confederaţia sindicală.
Organizația sindicală îi cere șefului statului să-și asume activ rolul constituțional de mediator și să protejeze interesele tuturor cetățenilor, nu doar ale elitelor politice. Sindicaliștii propun inițierea unui pact social pentru reconstrucția țării, bazat pe echitate, solidaritate și responsabilitate.
„Protestul din 12 iunie nu este doar despre salarii şi condiţii de muncă – este despre viitorul nostru comun. Este despre ce fel de societate vrem să construim: una a echităţii şi demnităţii, sau una a sacrificiului unora pentru privilegiile altora? Împreună suntem mai puternici. Ne vedem în stradă!”, au subliniat sindicaliştii Cartel Alfa.
foto: Inquam Photos / Octav Ganea



