Tradiții românești de Lunea Sfântului Duh, marcate în a doua zi de Rusalii
Ziua de după Duminica Rusaliilor este cunoscută sub denumirea de Lunea Sfântului Duh sau Luna Cincizecimii și marchează prelungirea sărbătorii Rusaliilor.
Pe 8 iunie, ortodocșii au celebrat Rusaliile, care marchează Pogorârea Duhului Sfânt și este dedicată întregii Sfinte Treimi. Totuși, ziua următoare este special rezervată Duhului Sfânt, evidențiindu-i rolul esențial în viața Bisericii și a credincioșilor. Sărbătoarea scoate în evidență faptul că mântuirea este lucrarea comună a Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Astfel, după solemnitatea pogorârii Duhului Sfânt asupra apostolilor, Lunea Sfântului Duh accentuează prezența și activitatea Sa în sfințirea și susținerea Bisericii, Pogorârea Duhului Sfânt fiind considerată momentul nașterii Bisericii creștine.
Tradiții în a doua zi de Rusalii
În această zi, credincioșii aduc la biserică ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, care sunt binecuvântate de preot. Aceste ramuri sunt considerate protectoare împotriva răului, bolilor și a fenomenelor naturale dăunătoare, cum ar fi grindina. După sfințire, ramurile sunt așezate în case, lângă icoane sau în alte locuri importante ale gospodăriei, simbolizând protecția divină.
Alte plante folosite în ritualuri sunt socul, murele sau pelinul. „După ce ramurile sunt binecuvântate în biserică acestea se păstrează și se folosesc în scopuri tămăduitoare pe parcursul anului, fie drept leacuri naturale, fie în momente de necaz sau boală.”
Superstiții legate de Lunea Sfântului Duh
Deși Biserica nu impune restricții stricte pentru această zi, tradițiile populare au păstrat mai multe obiceiuri de prevenție. Se evită munca în câmp sau activitățile grele în gospodărie, deoarece se crede că cine muncește ar putea fi pedepsit de iele.
Totodată, potrivit superstițiilor, nu este recomandat să mergi singur prin păduri, poieni sau la răscruci de drumuri, locuri în care ar putea bântui „ielele”. De asemenea, nu se recomandă să dormi afară sau sub cerul liber, mai ales în locuri izolate, deoarece „spiritele necurate pot influența omul nepregătit sau neprotejat.”
foto: Inquam Photos / George Călin



