Stirile zilei

Unul dintre liderii clanului Pian a decedat în urma unui stop cardiorespirator la Jilava

Unul dintre liderii clanului Pian, Laurențiu Duduianu, cunoscut și ca Ciprian Pian, încarcerat la Penitenciarul București – Jilava pentru tentative de omor, a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă. La 36 de ani, bărbatul a suferit un stop cardiorespirator, iar manevrele de resuscitare ale medicilor nu au avut succes.

„Vineri, 06 iunie 2025, in jurul orei 23.30, o persoană privată de libertate în vârstă de 36 de ani, incarcerată la Penitenciarul Bucuresti-Jilava, condamnată la 3 ani 8 luni de închisoare pentru tentative de omor, a acuzat stare de rău, durere în piept și respirație greoaie, motiv pentru care a fost prezentată la cabinetul medical al unității, unde i-au fost administrate pastile”, precizează comunicatul de presă al Penitenciarului București – Jilava.

După aproximativ 15 minute, a revenit la cabinetul medical acuzând dureri mai intense în piept, iar în acest caz a fost solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță prin apel la Serviciul Unic de Urgență 112. După efectuarea unui EKG, echipajul a decis transportul persoanei private de libertate la spital.

„În jurul orei 00:33, la ieşirea din unitate, în postul de control al accesului, aflându-se în ambulanţa SMURD, a intrat în stop cardiorespirator, moment în care cadrele medicale SMURD au început manevrele de resuscitare şi a venit un al doilea echipaj de ambulanţă, cu medic”, mai spune sursa citată.

În pofida eforturilor depuse, decesul a fost declarat la ora 01:38, au anunţat reprezentanţii penitenciarului.

Ciprian Pian a ajuns în închisoare, după ce pe 4 august 2020 l-a bătut, împreună cu fratele lui, Grațian, pe bărbatul care l-a înjunghiat mortal pe Florin Mototolea, alias Emi Pian, fratele lor lor mai mare.

 

Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Articole Recomandate

Back to top button