Friedrich Merz efectuează prima vizită la Casa Albă de când a devenit cancelar

Cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, efectuează prima vizită la Casa Albă de la preluarea mandatului. Discuțiile cu Donald Trump vor viza cel mai probabil, printre altele, taxele vamale, relatează Reuters.
Întâlnirea dintre liderii celor două țări va avea un impact major pentru relația dintre Germania și SUA, dat fiind că atât Friedrich Merz, cât și Donald Trump sunt la începutul mandatelor. Convorbirile din Biroul Oval vor fi atent urmărite, dat fiind că în ultimele luni, discuțiile dintre liderul de la Casa Albă și președinții Ucrainei, respectiv Africii de Sud, Volodimir Zelenski și Cyril Ramaphosa, au fost marcate de tensiuni.
Subiectul taxelor vamale va fi unul dintre cele mai importante de pe agendă, întrucât economia germană, care este orientată spre exporturi, va avea mai mult de suferit decât cele ale altor țări europene în cazul în care liderul american va crește din nou tarifele pentru importurile din Uniunea Europeană.
Vizita lui Friedrich Merz la Casa Albă are loc cu câteva săptămâni înainte de summit-ul NATO de la Haga, unde statele membre ale alianței ar urma să discute despre majorarea cheltuielilor pentru apărare. Donald Trump a solicitat creșterea acestora până la pragul de 5% din PIB, amenințând că SUA nu vor veni în apărarea statelor care nu ating acest nivel. Această afirmație a stârnit îngrijorări în Germania, o țară care a beneficiat de umbrela nucleară americană pentru a-și asigura securitatea după cel de-al Doilea Război Mondial.
În trecut, au existat tensiuni între actualul cancelar federal și președintele american. Friedrich Merz l-a criticat pe Donald Trump înaintea alegerilor din noiembrie 2024. Oficialii administrației de la Casa Albă și-au manifestat susținerea pentru partidul Alternativa pentru Germania (AfD) înaintea alegerilor parlamentare anticipate din statul european, aspect criticat de către actualul lider al guvernului de la Berlin.



