Fake news promovat de un reporter de la televiziunea lui Florentin Pandele în conferința de presă susținută de Nicușor Dan

Un reporter de la Metropola TV, televiziunea finanțată din bani publici de primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, a promovat miercuri, în timpul conferinței de presă desfășurată de președintele Nicușor Dan, știrea falsă privind intrarea României în război.
În ultimele luni, România a fost ținta unei campanii de dezinformare intensă, menită să inducă ideea falsă că țara se pregătește să intre într-un conflict militar, în special în contextul războiului din Ucraina. Campania a fost alimentată de postări virale pe rețele sociale, unde au circulat videoclipuri cu convoaie militare și documente prezentate drept „dovezi” ale mobilizării armatei române.
În decembrie 2024, Călin Georgescu a susținut, în emisiunea Ancăi Alexandrescu de la Realitatea Plus, că România va intra direct în război de partea Ucrainei pentru a împiedica transferul de putere în SUA de la administrația Biden către noua administrație Trump.
Cu toate că afirmațiile fostului candidat la președinție s-au dovedit a fi false, tema a fost resuscitată de către AUR în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Autoritățile au dezmințit categoric aceste informații false, subliniind că România nu participă și nu se pregătește să participe la un conflict militar. Guvernul a clarificat că documentele prezentate ca „dovezi” sunt, de fapt, proceduri birocratice uzuale, derulate de peste două decenii, fără legătură cu vreo intenție de mobilizare militară.
Fake news la Cotroceni
Miercuri, în timpul conferinței de presă pe care Nicușor Dan a susținut-o la Palatul Cotroceni, un reporter al postului de televiziune Metropola a promovat la rândul său această dezinformare printr-o întrebare adresată șefului statului.
Reporter Metropola TV: „Dacă vom intra în război cu Rusia – sunt multe voci care spun că mai devreme sau mai târziu inevitabil se va întâmpla acest lucru – ce le veți transmite milioanelor de femei, multe dintre ele care v-au votat și v-au dat încrederea, care riscă să își piardă persoanele dragi într-un război pe care nimeni nu și-l dorește?”
Nicușor Dan: „Haideți să nu ducem oamenii în scenarii care sunt absolut ipotetice. Ce doresc eu să facem, deși este dureros, să creștem cheltuielile militare și să obținem pacea prin descurajarea războiului”.
Metropola TV este o televiziune deținută de către Consiliul Local Voluntari, unde primar este Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea. Postul s-a remarcat de-a lungul timpului printr-o propagabdă acerbă a narațiunilor false specifice propagandei ruse. Sub masca unui așa-numit discurs „suveranist” mai mulți realizatori și invitați au promovat informații false menite să submineze ajutorul acordat Ucrainei și susținerea populației pentru Uniunea Europeană. Printre cei care realizează emisiuni la Metropola TV se numără Robert Tucescu, fost ofițer acoperit în presă, și fosta „videochatistă” Oana Lovin.



