Ploile abundente au dus la inundații în mai multe zone din țară
Vremea nefavorabilă din ultimele zile a dus la inundarea mai multor gospodării în județele Brașov, Vrancea, Iași și Harghita, relatează Agerpres.
În județul Brașov, pompierii de la Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” au intervenit pentru evacuarea apei din gospodării în localitățile Săcele, Moieciu și Bod. Ei au acționat și în cartierul Stupini din Brașov, unde au supraînălțat digul pentru a preveni revărsarea apelor.
Și în județul Vrancea precipitațiile abundente au dus la inundarea mai multor gospodării aflate în zone joase, precum și la prăbușirea unor arbori pe drumuri, fiind blocată circulația. Din acest motiv, a fost nevoie de acțiunea pompierilor în localitățile Adjud, Bolotești și Tulnici pentru evacuarea apelor acumulate, dar și în Greșu și Străoane, pentru îndepărtarea de pe carosabil a copacilor căzuți.
De asemenea, ploile din ultimele ore au făcut necesară închiderea DJ205H, între comunele Păunești și Movilița, potrivit unui anunț al IPJ Vrancea. În plus, nu se poate circula nici pe DJ 119C în satul Anghelești din comuna Ruginești. Șase persoane au rămas blocate la Mănăstirea Mușunoaiele după ce podul din comuna Fitionești, care face legătura cu lăcașul de cult, s-a prăbușit.
În județul Iași, pompierii au intervenit în localitățile Pașcani, Târgu Frumos, Ciohorăni și Boșteni pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate.
Acțiunea pompierilor a fost solicitată și în județul Harghita, unde subsolul Școlii Gimnaziale Tompa László din Odorheiu Secuiesc a fost inundat. Două echipaje au intervenit cu o motopompă pentru rezolvarea situației. Și în Praid, apa pârâului Corund pune în pericol salina din localitate. Prefectul județului, Petres Sándor, a susținut ieri că este posibil ca obiectivul să fie inundat din nou, fiind afectate în acest fel lucrările de amenajare efectuate în ultimele săptămâni.
Județul Harghita se află sub o avertizare meteo de cod portocaliu, până în data de 29 mai fiind prognozate ploi însemnate, averse torențiale de până la 60 l/mp și vânt care poate ajunge, izolat, la 80-90 km/h. De asemenea, au fost emise mai multe coduri hidrologice, inclusiv un cod roșu, fiind prevăzute, până în data de 29 mai, scurgeri de pe versanți, viituri și depășirea cotelor de apărare pe râurile Trotuș, Olt, Homorod și Târnave.



