O grupare de hackeri susţinută de Rusia a pătruns în reţelele poliţiei şi ale NATO
Un grup de hackeri ruşi, necunoscut până acum, se află în spatele atacurilor cibernetice din anul trecut vizând reţelele poliţiei olandeze, NATO şi mai multe state europene, au anunţat marţi agenţiile de informaţii din Olanda, citate de Reuters.
Denumit „Ursul Spălător” (Laundry Bear) de către serviciile de securitate, grupul este cel mai probabil susţinut de statul rus, au precizat Agenţia Generală de Informaţii şi Agenţia Militară olandeză într-un comunicat comun adresat parlamentului.
„Atacurile cibernetice asupra instituţiilor olandeze fac parte dintr-o ameninţare cibernetică internaţională mai amplă, reprezentată de acest grup de hackeri”, se arată în documentul care prezintă concluziile anchetei privind incidentele.
Grupul a acţionat în secret până în septembrie 2024, când a fost descoperit în timp ce derula o operaţiune de hacking, prin care a obţinut acces la date confidenţiale ale unor oficiali din cadrul poliţiei olandeze.
Laundry Bear a desfăşurat, de asemenea, activităţi de spionaj cibernetic împotriva unor companii ce produc tehnologii avansate, la care Rusia are acces limitat din cauza sancţiunilor occidentale impuse în contextul războiului din Ucraina.
„Investigaţia arată că Laundry Bear a fost implicat în operaţiuni cibernetice împotriva guvernelor occidentale şi a altor instituţii cel puţin din 2024”, se mai menţionează în comunicat.
De asemenea, grupul a încercat să obţină informaţii privind achiziţia şi producţia de echipamente militare de către guvernele occidentale, precum şi detalii despre livrările de arme către Ucraina.



