Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Fost procuror DNA, numit adjunct la Secţia pentru Investigarea Magistraţilor

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 4 iunie 2019 Etichete: , ,

Nicolae Marin, fost magistrat DNA, a fost numit procuror şef adjunct la Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Decizia CSM vine după ce actualul adjunct, Adina Florea, s-a înscris în cursa pentru şefia Secţiei.

Mandatul este valabil pentru o perioadă de 3 ani. Decizia a fost luată cu 8 voturi pentru, 6 impotriva, un vot fiind nul.

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea în funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din jutiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a domnului MARIN NICOLAE, procuror în cadrul acestei secţii, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 04.06.2019”, se arată în decizia CSM.

Cine este Nicolae Marin

Nicolae Marin este fost procuror în cadrul DNA. Acesta a condus, pentru câteva luni, DNA Ploieşti. Magistratul este printre cei care au contestat-o pe Laura Codruţa Kovesi, în perioada în care aceasta era şefă a DNA.

Nicolae Marin, Mihaiela Iorga şi Doru Ţuluş, au reclamat-o pe fosta şefă a DNA la Inspecţia Judiciară, susţinând că li s-a cerut efectuarea testului cu detectorul de minciuni în cadrul anchetei în care se căuta autorul unei înregistrări dintr-o şedinţă a DNA.

Numirea lui Nicolae Marin vine după ce Adina Florea s-a înscris în cursa pentru conducerea Secţiei, ca urmare a vacantării postului. Gheorghe Stan, şeful SIIJ, va fi numit, la propunerea PSD, în funcţia de judecător CCR.

Concursul este organizat în perioada 15 mai-18 iunie, contracandidatul Adinei Florea fiind Sorin Eugen Iasinovschi.

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW