BREAKING George Simion se declară câștigătorul alegerilor, în ciuda datelor exit-poll-urilor: „Sunt noul președinte al României”
Candidatul AUR, George Simion, s-a declarat câștigător al alegerilor prezidențiale, în ciuda datelor exit-poll-urilor, care îl creditează câștigător pe Nicușor Dan.
„Sunt noul președinte al României. Vă rog să lăsați toți românii care sunt încă la cozi să își exercite democratic dreptul la vot. Suntem câștigătorii clari, revendicăm victoria în numele poporului român. Poporul român a decis astăzi că vrea o schimbare reală, în bine. Numărătoarea noastră paralelă va identifica eventuale fraude, dar până acum, cu mici excepții, sunt mulțumit de votul de azi și vreau să mulțumim instituțiilor pentru imparțialitatea de care au dat dovadă. Dragi români, azi am văzut o mobilizare extraordinară, românii au venit să voteze nu doar cu ștampila, ci și cu sufletul. Le mulțumesc celor care au stat la cozi. A fost o zi de curaj național, o zi în care am început să ne recăpătăm democrația și respectul cuvenit. Mulțumesc direct fiecărui român, îți multumesc ție, părinte sau bunic, noi suntem revanșa ta, a celui care ne-ai lăsat o țara bogată, fără datorii”, a declarat George Simion.



