Război în UcrainaStirile zilei

Kremlinul susține că un summit între Vladimir Putin și Donald Trump este important, dar că este nevoie de pregătire în avans

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia dorește o întâlnire între președintele Vladimir Putin și omologul său american, Donald Trump. Totuși, oficialul a atras atenția că un astfel de demers are nevoie de o pregătire anterioară, relatează Reuters.

Dmitri Peskov a făcut comentariile în contextul negocierilor care au început la Istanbul între delegația rusă și cea ucraineană, fiind pentru prima oară în ultimii trei ani când reprezentanți ai celor două state se întâlnesc față în față. Președintele american Donald Trump și-a manifestat de mai multe ori interesul de a lua parte la acestea, dar și-a schimbat planurile după ce liderul de la Kremlin a transmis că nu va participa personal, deși fusese invitat de către omologul său de la Kiev, Volodimir Zelenski.

Liderul de la Casa Albă a declarat că o întâlnire între el și Vladimir Putin este esențială pentru încheierea războiului și că dorește organizarea uneia cât mai repede. Dmitri Peskov a susținut că împărtășește punctul de vedere referitor la importanța unui astfel de summit în contextul crizei din Ucraina. Totuși, el a subliniat că un astfel de contact trebuie pregătit în avans pentru a avea succes.

„Trebuie organizat un summit. Și acesta trebuie să fie orientat spre rezultate, deoarece un summit este întotdeauna precedat de negocieri la nivel de experți, consultări și pregătiri lungi și intense, mai ales dacă vorbim despre un summit între președinții Federației Ruse și ai Statelor Unite ale Americii”, a transmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Articole Recomandate

Back to top button