Stirile zilei

George Simion susține că va lua parte la o dezbatere a Radio România Actualități, însă organizatorii nu confirmă

George Simion, aflat miercuri în capitala Italiei, a declarat că urmează să participe la două dezbateri publice înainte de încheierea campaniei electorale. Una dintre acestea ar fi organizată de Radio România Actualități, iar cealaltă, de Uniunea Studenților din România. Anunțul a fost făcut în cadrul unei intervenții la dezbaterea online moderată de comediantul Cosmin Nedelcu, cunoscut drept Micutzu, la care liderul AUR nu a fost prezent fizic.

Pe de altă parte, HotNews a contactat joi conducerea RRA pentru a clarifica situația evenimentului anunțat pentru vineri, la ora 13:15. Răspunsul a fost că niciun candidat nu a oferit, până în acel moment, confirmarea participării.

Radio România Actualități a organizat și joi o dezbatere, începând cu ora 13:15, la care au fost prezenți reprezentanți desemnați ai celor doi candidați menționați. „Cei doi candidați ne-au anunțat că vor participa Petrișor Peiu, respectiv economistul Bogdan Glăvan din partea lui Nicușor Dan”, a declarat pentru HotNews Dan Preda, managerul postului public de radio.

În legătură cu dezbaterea programată pentru ziua de vineri, Preda a precizat că nu există încă nicio certitudine privind participarea efectivă a candidaților:

„În momentul ăsta nu pot să confirm absolut nimic (n.red.: privind dezbaterea de vineri). Noi i-am invitat pe ambii candidați. Inițial, domnul Simion și-a manifestat disponibilitatea pentru zilele de marți sau miercuri. Întâmplarea a făcut că marți nu a putut veni și a desemnat un reprezentant să vină pentru interviu. La dezbaterea de miercuri a fost Nicușor Dan, singur. Nu știu dacă pentru mâine ne va confirma vreunul dintre cei doi candidați în mod sigur că vor veni. Această dezbatere, dacă va avea loc, va fi de la 13:15. Dar, repet, nu am primit o confirmare clară din partea cuiva că ar veni mâine”, a explicat managerul.

În timpul transmisiunii live de miercuri, George Simion a reafirmat decizia de a evita participarea la dezbaterea moderată de Micutzu, menționând că preferă să fie prezent în contexte pe care le consideră neutre.

„În locuri unde se organizează chestiuni pe teren neutru, nu partizan. Cred că mi-a prins mult mai bine ceea ce am făcut în Polonia decât să mă văd cu domnul Mihai Gâdea care nici acum nu a înțeles că se poziționează de partea greșită a istoriei”, a spus Simion.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button