Emmanuel Macron este deschis la desfășurarea armelor nucleare franceze în alte state europene

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că țara sa este deschisă pentru discuții despre potențiala desfășurare de arme nucleare din arsenalul său în alte state europene, relatează DW.
Liderul de la Élysée a spus că SUA au deja staționate avioane cu bombe nucleare în Belgia, Germania, Italia și Turcia. În ceea ce privește desfășurarea arsenalului nuclear francez, Emmanuel Macron a transmis că vor exista condiții și că va defini în lunile următoare cadrul exact pentru a permite acest lucru.
O primă cerință este ca țara sa, singura putere nucleară a UE, să nu plătească pentru securitatea altor membri. În plus, staționarea de arme atomice franceze nu trebuie să afecteze capacitatea acestui stat de a se apăra.
O altă condiție este ca decizia privind folosirea bombelor să fie luată de către Franța. În acest fel este respectată clauza Tratatului de Neproliferare Nucleară care interzice transferul controlului asupra acestui tip de armament către state care nu sunt considerate nucleare, în temeiul acordului.
Potrivit estimărilor, arsenalul francez cuprinde 280 de focoase atomice, care sunt administrate independent de către această țară.
Desfășurarea în alte state europene a armelor Franței a ajuns în atenția publică în luna martie, atunci când în rândul liderilor europeni a apărut îngrijorarea că nu se mai pot baza pe elementul de descurajare nucleară americană. State precum Germania, Polonia, Danemarca, sau Lituania și-au exprimat interesul de a găzdui pe teritoriul lor părți din arsenalul atomic francez.



