Președintele Chinei, Xi Jinping, și-a început vizita de patru zile în Rusia

Președintele Chinei, Xi Jinping, și-a început vizita de patru zile în Rusia, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul său, Vladimir Putin, și va participa la parada militară de Ziua Victoriei, anunță The Guardian.
În noaptea de dinaintea sosirii liderului chinez, Moscova a fost ținta unui atac cu drone al armatei ucrainene. Potrivit primarului Serghei Sobianin, unitățile de apărare aeriană au doborât cel puțin 14 aparate de zbor fără pilot. Din cauza atacului, majoritatea aeroporturilor capitalei ruse au fost nevoite să își suspende activitatea.
Vizita lui Xi Jinping în Rusia are loc în contextul războiului comercial cu SUA, precum și după ce Ucraina a acuzat China că susține direct invazia rusă. Călătoria acestuia, a 11-a în această țară, arată apropierea dintre el și omologul său de la Kremlin.
Se preconizează că cele două state vecine vor semna mai multe acorduri de cooperare, aprofundând în acest fel parteneriatul „fără limite”. De asemenea, va fi discutat planul gazoductului Puterea Siberiei 2, care va transporta anual 50 de miliarde de metri cubi de gaz către China. Schimburile economice dintre cele două mari puteri au crescut semnificativ de la începerea războiului din Ucraina, când Occidentul a impus sancțiuni împotriva Rusiei.
Oficial, China a adoptat o poziție neutră în războiul european, susținând rezolvarea pe cale pașnică a conflictului. Totuși, Ucraina a acuzat-o că susține direct efortul de război al Rusiei după ce doi mercenari chinezi au fost capturați în Donbass.
Vineri, Xi Jinping și Vladimir Putin vor avea convorbiri oficiale. Ulterior, cei doi vor participa la parada militară de Ziua Victoriei, când în Rusia se comemorează 80 de ani de la capitularea Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial. Pentru prima oară din 2015, Armata de Eliberare a Poporului (armata chineză) va trimite o gardă de onoare care să ia parte la paradă. De asemenea, pentru prima oară, va fi trimisă o gardă de onoare pentru a participa la manifestațiile concomitente de la Minsk, capitala Belarusului.



