PoliticStirile zilei

Tristan Tate și-a anunțat favoritul în cursa electorală din România. „Nicușor Dan nu trebuie să câștige”

Tristan Tate, controversatul om de afaceri americano-britanic, și-a declarat sprijinul pentru Victor Ponta în cursa prezidențială, susținând că Nicușor Dan nu trebuie să câștige.

Afaceristul, urmărit penal în țara noastră pentru trafic de persoane și plasat sub control judiciar, și-a îndemnat susținătorii printr-o postare pe contul personal de X cu privire la cine să susțină în cadrul scrutinului prezidențial.

„Toți prietenii mei români votează pentru Victor Ponta. Nu sunt român și decizia aparține cetățenilor acelei țări. Apreciez recunoașterea de către Ponta a corupției și a interferențelor din țară, în special din partea UE. Nicușor Dan NU trebuie să câștige”, a transmis acesta.

După ce un utilizator i-a atras atenția în comentarii că decizia este a cetățenilor români, omul de afaceri cercetat penal a replicat că va urmări din Singapore „cum țara arde”.

Tristan Tate și fratele său, Andrew, sunt urmăriți penal în țara noastră pentru viol și trafic de persoane. Ei au fost în atenția publică în ultimele luni după ce s-a raportat că SUA au exercitat presiuni asupra României pentru ridicarea interdicției de a părăsi țara impusă acestora ca parte a controlului judiciar. Cei doi au părăsit ulterior România, revenind însă pentru a se prezenta la poliție, cum sunt obligați să facă în temeiul controlului judiciar.

Articole Recomandate

Back to top button