Stirile zilei

Partidul AfD din Germania a fost desemnat organizație de extremă dreapta

Oficiul Federal pentru Protecția Constituției din Germania a desemnat partidul Alternativa pentru Germania (AfD) organizație de extremă dreapta. Instituția a motivat decizia prin pozițiile xenofobe ale formațiunii politice, relatează Euronews.

Serviciul intern de spionaj al Germaniei a stabilit că AfD reprezintă o amenințare pentru democrație și pentru ordinea constituțională. Instituția a justificat decizia prin pozițiile xenofobe referitoare la etnie ale partidului, care ar fi discriminatorii la adresa celor care nu sunt germani. Membrii formațiunii politice nu îi consideră drept egali pe cetățenii naturalizați ai statului, care sunt imigranți din țări majoritar musulmane.

Schimbarea clasificării reduce pragul de monitorizare a partidului prin mijloace de informații. Anterior, numai câteva secții ale AfD, inclusiv organizația de tineret, erau considerate „extremiste”, formațiunea în sine având o clasificare mai mică, de „suspectă”. Potrivit Der Spiegel, serviciul intern de spionaj ar fi vrut să schimbe încadrarea partidului încă de anul trecut, dar a amânat decizia pentru a nu interfera în procesul electoral cauzat de prăbușirea guvernului condus de Olaf Scholz.

Odată cu decizia Oficiului Federal pentru Protecția Constituției, Bundestagul, Bundesratul, sau guvernul federal pot depune o solicitare de interzicere a partidului la Curtea Constituțională Federală. Cu toate acestea, șansele ca acest lucru să se întâmple sunt mici, dat fiind rezultatul obținut de AfD la alegerile parlamentare federale anticipate din februarie, când s-a clasat pe locul al doilea, cu 20,8%, dublându-și scorul față de scrutinul precedent. De atunci, potrivit sondajelor, sprijinul pentru formațiunea politică a crescut, pe fondul amânării formării noului guvern.

Sursa foto: BBC

Articole Recomandate

Back to top button