Victorie în instanță: RA-APPS este obligată să prezinte lista cu toate imobilele administrate și toți beneficiarii
Deputata USR Diana Buzoianu a anunțat că a câștigat în primă instanță procesul cu RA-APPS referitor la lista imobilelor administrate și beneficiarii acestora, potrivit unui comunicat de presă emis de către formațiunea politică.
Procesul fusese intentat anul trecut după ce regia a refuzat să furnizeze o serie de informații de interes public solicitate de USR în baza Legii 544/2001. Informațiile vizau lista imobilelor, a beneficiarilor acestora, precum și chiriile percepute.
În cadrul procesului, reprezentanții RA-APPS, care funcționează sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului (SGG), au susținut că fondurile folosite pentru întreținerea și renovarea imobilelor de protocol nu reprezintă bani publici, nefiind drept urmare obligați să furnizeze informațiile cerute în temeiul Legii 544/2001.
Decizia instanței a fost salutată de către deputata USR Diana Buzoianu, care a declarat că demersul partidului este unul de normalitate.
„Transparența nu e negociabilă. Prea mulți ani, RA-APPS s-a comportat ca stat în stat. Am cerut un lucru simplu: lista cu imobile, lista beneficiarilor și chiriile percepute de RA-APS. Normalitate. Nu mai vrem palate de zeci de milioane secretizate ca să ajungă la te miri cine. În instanță, reprezentanții RA-APPS s-au apărat susținând că nici nu au de ce să fie transparenți, că nu au cheltuit bani publici și că au autonomie financiară. Instanța ne-a dat însă dreptate: informațiile sunt de interes public și trebuie furnizate. Cât timp mai trebuie să treacă până vor înțelege autoritățile că banii pe care îi au vin de la noi toți și avem un drept normal de a ști cum sunt folosiți?”, a susținut aceasta.
Solicitarea acestor informații a fost cerută după ce jurnaliștii de la Recorder au publicat anul trecut o anchetă în care au prezentat cum regia a cheltuit 7 milioane de euro pentru renovarea unei vile de protocol pe Bulevardul Aviatorilor din București, bănuită a fi pregătită pentru a-i fi atribuită președintelui Klaus Iohannis după încheierea mandatului. La acel moment, Klaus Iohannis și Administrația Prezidențială au negat solicitarea atribuirii unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru cabinet de lucru, ambele cu destinația de reședință, după încetarea mandatului președintelui.



