Ministrul de externe al Siriei va merge la ONU pentru prima oară de la schimbarea regimului

Ministrul de externe al Siriei, Asaad al-Shibani, va participa la o ședință a Consiliului de Securitate al ONU. Este pentru prima oară când liderul diplomației de la Damasc se deplasează în SUA de la răsturnarea regimului lui Bashar al-Assad, relatează Euronews.
Asaad al-Shibani va ridica noul steag al țării sale la sediul organizației, urmând apoi să participe la o ședință a Consiliului de Securitate al ONU. Nu este clar dacă înaltul diplomat se va întâlni cu președintele american Donald Trump în timpul șederii sale pe teritoriul SUA. Până în acest moment, noua administrație de la Washington nu a recunoscut noua conducere siriană, ajunsă la putere în urma înlăturării de la putere în decembrie a regimului lui Bashar al-Assad.
Noile autorități de la Damasc au curtat SUA în speranța că vor primi o relaxare a sancțiunilor dure impuse de aceasta și aliații săi în timpul războiului civil început în 2011.
În prezent, Siria este condusă de către președintele Ahmad al-Sharaa, un fost insurgent islamist a cărui grupare, Hayat Tahrir al-Sham, a condus ofensiva fulgerătoare care a dus la fuga fostului lider. SUA încă desemnează gruparea drept teroristă.
Săptămâna trecută, doi membri republicani ai Congresului, Marlin Stutzman și Cory Mills, au efectuat o vizită neoficială în Siria. Ei au discutat condițiile care ar trebui îndeplinite pentru relaxarea sancțiunilor: asigurarea distrugerii armelor chimice rămase din epoca al-Assad, coordonarea luptelor împotriva terorismului, elaborarea unui plan pentru a-i combate pe militanții străini care au luptat alături de opoziția armată împotriva lui Assad și oferirea de asigurări Israelului că Siria nu va reprezenta o amenințare. Totuși, decizia finală asupra ridicării sau nu a sancțiunilor îi aparține președintelui Donald Trump.
Și Marea Britanie și Uniunea Europeană au început să relaxeze de la schimbarea regimului o parte din sancțiunile impuse împotriva Siriei în timpul conducerii lui Bashar al-Assad.



