Stirile zilei

Înalta Curte judecă vineri, în regim de urgență, recursul împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești, care a suspendat hotărârea CCR de anulare a alegerilor

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă vineri de la ora 16:00 recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești, care a suspendat hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, relatează G4Media.

Recursul a fost formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Curtea Constituţională a României, dar şi de alte două persoane fizice care nu figurează ca părţi în dosar.

„România este un stat de drept în care Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și propriei legi, iar competența sa nu poate fi contestată de nicio autoritate publică. Toți cetățenii au acces la justiție, însă, exercitarea acestui drept și înfăptuirea justiției se realizează numai în condițiile legii, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, cu respectarea competenței exprese a instanțelor judecătorești, care nu poate fi extinsă în domenii care sunt excluse controlului judecătoresc. Prin promovarea căii de atac a recursului, Curtea Constituțională a urmărit restabilirea cât mai urgentă, a ordinii constituționale, respectul deplin și neechivoc pentru deciziile și hotărârile sale și eliminarea din ordinea juridică a oricăror interpretări juridice eronate și a aplicării cu rea-credință a legii. * Curtea Constituțională menționează că, începând cu luna decembrie 2024, au fost promovate în fața instanțelor judecătorești din toată țara peste 200 de acțiuni similare, de contestare a Hotărârii Curții Constituționale nr.32/2024. Până la această dată, instanțele de contencios administrativ, în respectul Constituției și al legii, au respins aceste cereri, sentința Curții de Apel Ploiești fiind una cu totul singulară și izolată”, a transmis Curtea Constituțională într-un comunicat.

Articole Recomandate

Back to top button