Stirile zilei

BREAKING Curtea de Apel Ploiești suspendă hotărârea CCR privind anularea alegerilor

Judecătorii Curții de Apel Ploiești au admis contestația privind suspendarea deciziei CCR din 6 decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.

Potrivit deciziei publicate pe portalul Ministerului Justiției, decizia nu este definitivă, iar CCR are drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

„Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.04.2025.”, conform minutei publicate pe portalul Ministerului Justiției.

Fostul judecător Cristi Danileț sugerează că Institutul Național al Magistraturii ar trebui să organizeze sesiuni speciale de formare pentru magistrați în domeniile Drept administrativ și Drept constituțional, ca urmare a deciziei Curții de Apel Ploiești de suspendare și anulare a hotărârii CCR care a anulat alegerile prezidențiale.

„O instanță de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a CCR, cum e cea de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Cu atât mai mult o decizie CCR care s-a pus deja in aplicare, prin emiterea HG de organizare a unor noi alegeri, în luna mai 2025. Cum să suspenzi să se aplice ceva ce deja s-a aplicat??

Desigur, dacă se decide altfel avem de a face cu o aberație judiciară, care produce urmatoarele consecințe:

– judecătorul respectiv riscă să fie anchetat disciplinar pentru aplicarea cu rea-credință a legii;

– soluția va fi corectată de ICCJ;

– INM trebuie să facă sesiuni speciale de pregătire a magistraților în drept administrativ și drept constituțional.”, a transmis Cristi Dănileț pe pagina sa de Facebook.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button