Stirile zilei

Doina Pană, ministrul apelor în timpul inundațiilor din 2014, infirmă versiunea lui Victor Ponta: „Nu am fost nevoiți să deschidem Porțile de Fier”

Fostul ministru al mediului apelor și pădurilor din timpul inundațiilor catastrofale din anul 2014, Doina Pană, a declarat că autoritățile române nu au fost nevoite să deschidă barajul de la Porțile de Fier deoarece, din cauza ruperii unui dig în Serbia, debitul Dunării a rămas sub limita stabilită prin convențiile internaționale. 

„E ceva ce țin minte toată viața, eram într-o tensiune uriașă, vă dați seama. Urmăream toată ziua debitul Dunării, împreună cu ungurii, cu sârbii. Ca să înțeleagă toată lumea, noi nu am avut mai mult de 13.200 metri cubi pe Dunăre. Ce înseamnă asta? La 13.800 metri cubi trebuie să deschizi la Porțile de Fier, dar pentru că s-a rupt digul la sârbi, noi nu am fost nevoiți să deschidem Porțile de Fier. Nu știu ce ordin a dat dumnealui peste structurile românești, ce înțelegere a avut. Eu nu știu nimic de nicio înțelegere”, a declarat Doina Pană, citată de Antena 3.

De numele Doinei Pană se leagă un eveniment care a stârnit numeroase ironii și critici de-a lungul timpului. În timpul unei vizite într-o localitate afectată de inundații din județul Teleorman, Victor Ponta, Liviu Dragnea și Doina Pană s-au deplasat cu o barcă pneumatică trasă de pompieri, cu toate că apa nu depășea câțiva zeci de centimetri. Tot atunci Ponta i-a spus: „ce faci, fă, Doina, aveai chef de niște inundații?”

Ponta susține că a inundat intenționat localități din România pentru a proteja Serbia

Fostul premier Victor Ponta, în prezent candidat independent la președinția României, a declarat în cadrul unei emisiuni realizate de Robert Turcescu și Dan Andronic că a primit cetățenia sârbă, după ce în calitate de șef al executivului a ordonant deschiderea barajului de la Porțile de Fier, fapt ce ar fi dus la evitarea unor inundații în Belgrad, dar care a provocat inundarea unor localități din România.

„Mi-au dat-o pentru că i-am ajutat cu o chestie extraordinară, pe care o să o scriu în cartea mea de memorii. În timpul inundațiilor am dat eu ordin peste structurile românești să deschidă valea de la Porțile de Fier și-n felul ăsta nu s-a inundat Belgradul. S-a inundat doar o suburbie, dar dacă nu deschideam Porțile de Fier, se inunda Belgradul. Pentru că se inunda partea românească. Și s-a inundat. Dar am vorbit cu ISU, am mutat oamenii, am dat despăgubiri repede. N-ați aflat nimic voi, presa. Au fost sate, în aval… I-am chemat la 12 noaptea, era într-o vineri noapte, i-am chemat la guvern pe toți. Dimineața la 5 au fost jandarmi, ISU, toată lumea la satele românești de pe clisură… Cred că pe Dinescu l-am inundat atunci și de aia, și-acuma nu mă cheamă să-nvârt și eu un ciolan, că el e întotdeauna cu ciolanul…”, a dezvăluit Victor Ponta.

România s-a confruntat în anul 2014 cu inundaţii grave, zeci de judeţe din ţară având de suferit în urma precipitaţiilor abundente, care au dus la creşterea debitelor râurilor şi pâraielor şi la alunecări de teren. Sute de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, după ce apa le-a distrus parţial sau în totalitate, iar mii de forţe de ordine au acţionat în zonele afectate. Apa a luat cu ea şi vieţi omeneşti, mai multe persoane fiind neputincioase în faţa urgiei. Inundaţiile au produs pagube estimate la milioane de euro, nota Agerpres la vremea respectivă.

Primele inundaţii care au afectat mai multe judeţe ale ţării au fost înregistrate încă din luna martie 2014, cele mai afectate fiind Olt şi Dolj, peste 50 de persoane fiind evacuate, iar zeci de case şi curţi au fost inundate ca urmare a precipitaţiilor şi creşterilor de debite ale râurilor şi pâraielor din aceste zone.

În data de 4 martie 2014, drumul judeţean 641 Mischii – Caracal a fost inundat în zona comunei Pieleşti, sat Pârşani, zona de sub traversarea podului de cale ferată, de apele revărsate ale pârâului Teslui, motiv pentru care autorităţile au decis închiderea acestui drum şi devierea circulaţiei pe o rută ocolitoare situată aval 500 metri.

Două zile mai târziu, în data de 6 martie, pârâul Dorofei care traversează comuna Movileni din judeţul Olt a ieşit din matcă şi a inundat zece locuinţe şi aproximativ 100 de gospodării, potrivit primarului localităţii, Sorin Toma. Situaţia s-a înrăutăţit câteva ore mai târziu, când aproximativ 270 de gospodării din şase localităţi din judeţul Olt au fost afectate de inundaţii, în Movileni şi Şerbăneşti, apa intrând şi în 30 de case. Un număr de 30 de persoane ale căror gospodării sau locuinţe au fost inundate, au plecat din case la rude, de teama apelor revărsate ale pârâului Dorofei.

În 7 martie, digul râului Teslui din comuna doljeană Drăgoteşti a fost rupt de ape în mai multe locuri, iar zeci de gospodării şi locuinţe au fost inundate, iar în 8 martie, o casă din comuna Găvăneşti din judeţul Olt a fost avariată din cauza inundaţiilor produse de revărsarea pârâului Gemărtălui, cele opt persoane care locuiau acolo fiind evacuate de autorităţile locale şi cazate la un localnic.

Tot în luna martie, trei localităţi vâlcene au fost afectate în urma ploilor, înregistrându-se alunecări de teren, dar şi inundaţii în zeci de gospodării.

Articole Recomandate

Back to top button