În urma vizitei în Panama a Secretarului Apărării al SUA, Pete Hegseth, cele două state au convenit ca navele militare americane să aibă prioritate și gratuitate la tranzit, dar și ca trupe americane să fie desfășurate pe bază de rotație în Panama. Aceste acțiuni reprezintă o reafirmare a influenței SUA în statul latino-american, care are o importanță strategică deosebită.
SUA și Panama convin asupra tranzitului gratuit al navelor militare americane, dar și asupra desfășurării de trupe
În urma discuțiilor pe care le-a avut cu oficialii statului Panama, în frunte cu președintele José Raúl Mulino, Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a enumerat concluziile negocierilor.
Astfel, autoritățile statului latino-american au autorizat tranzitul gratuit al navelor militare americane. Aceasta reprezintă o concesie importantă oferită SUA, dat fiind că președintele Donald Trump a justificat pretențiile asupra Canalului Panama inclusiv prin presupusa suprataxare a navelor americane.
Cu toate acestea, acordul convenit de către cele două state încalcă spiritul tratatului privind neutralitatea canalului, semnat în 1977, unde se prevedea că ruta de navigație „va rămâne sigură și deschisă tranzitului pașnic de către navele tuturor națiunilor în condiții de egalitate totală, astfel încât să nu existe nicio discriminare împotriva vreunei națiuni, sau cetățenilor sau supușilor săi, cu privire la condițiile sau taxele de tranzit”.
Pentru a ocoli această prevedere, oficialii celor două state au introdus o soluție creativă în cadrul declarației comune dintre președintele Mulino și secretarul Hegseth: un mecanism de compensare pentru plata taxelor și a altor tarife. Limbajul documentului a fost atent gândit, pentru a răspunde, pe de-o parte îngrijorărilor statului Panama cu privire la neutralitatea canalului, făcându-se referire la acordul din 1977 semnat de către președinții celor două țări, dar și afirmând, pe de altă parte, statutul de primus inter pares al SUA. Navele americane vor plăti taxele aferente, la fel ca cele din alte state, doar că acestea le vor fi rambursate.
„În recunoașterea obligației prevăzute de tratat privind plata taxelor și a altor tarife în cadrul principiului neutralității, Republica Panama și Statele Unite ale Americii vor colabora, conform celor stabilite, la un mecanism de compensare pentru plata taxelor și a altor tarife, în conformitate cu cadrele legale și constituționale ale ambelor țări: Primul și Gratuit”, se precizează în declarația comună de pe 8 aprilie.
O altă concesie importantă obținută de către SUA a fost restabilirea unei prezențe militare americane la anumite baze militare din regiunea canalului, pe bază de rotație. Această măsură va permite SUA să își reafirme influența asupra rutei de navigație, care are o importanță strategică pentru armata și comerțul american, datorită faptului că reduce semnificativ durata călătoriilor între coastele de est și de vest ale SUA.
Este important totuși de menționat că Panama nu a autorizat crearea unor baze americane permanente. O astfel de decizie ar fi fost extrem de nepopulară în rândul populației acestui stat, dat fiind trecutul tensionat al relației dintre cele două țări. Prezența americană în Panama a fost văzută timp de decenii drept o expresie a colonialismului acestui stat în America Latină. În plus, în 1989 SUA au invadat Panama pentru a-i înlătura de la putere conducătorul Manuel Noriega, un act condamnat de o parte a comunității internaționale. O concesie prea mare făcută SUA ar fi creat probleme interne pentru președintele Mulino.
Prin câștigurile pe care le-au obținut de la izbucnirea disputei asupra Canalului Panama, SUA și-au reafirmat influența în regiune, într-o punere în practică a celebrei Doctrine Monroe, un fundament al politicii externe a SUA în America. Această doctrină prevede că orice intervenție a unei puteri străine în afacerile interne ale statelor americane este văzută drept un act ostil de către SUA. În ultimele două secole, aceasta a fost folosită de către liderii de la Washington pentru a-și justifica intervențiile în statele din America Latină.
Influența Chinei are de suferit
Cel mai mare pierzător al politicilor noii administrații de la Washington față de Panama este fără îndoială China. În urma presiunilor SUA, Panama a acceptat să se retragă din Inițiativa Noului Drum al Mătăsii, cel mai important proiect extern al președintelui chinez Xi Jinping. Menit a facilita dezvoltarea globală prin finanțarea unor proiecte de infrastructură, acesta a fost criticat de-a lungul anilor pentru crearea unor așa-zise „capcane ale datoriilor”, care îi permiteau Chinei să obțină concesii importante din partea statelor îndatorate, cum ar fi infrastructură vitală.
În plus, tot în urma presiunilor Washingtonului, o companie americană urmează să achiziționeze de la o firmă din Hong Kong dreptul de a opera cele două porturi aflate la capetele Canalului Panama. Operarea de către firma din regiunea administrativă specială a Chinei a acestora a fost folosită de către administrația Trump drept pretext pentru a afirma că ruta de navigație este controlată de către China.
Secretarul Apărării Pete Hegseth a fost foarte explicit când a declarat că obiectivul țării sale este reprezentat de „contracararea influenței maligne a Chinei”.
Oficialii de la Beijing au condamnat acțiunile SUA în Panama. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Lin Jian, a făcut referire la „natura agresivă și hegemonică a Americii” și a subliniat că SUA amenință suveranitatea, securitatea și dezvoltarea altor țări. El a criticat și concesiile făcute de către Panama.
„Oficialul american de rang înalt a atacat în mod malițios China, a denigrat și a sabotat cooperarea dintre China și Panama, ceea ce scoate încă o dată în evidență natura agresivă și hegemonică a Americii. China se opune ferm acestui lucru. Este atât de evident pentru toată lumea cine dorește să controleze Canalul Panama. Statele Unite ar trebui să se uite atent în oglindă pentru a descoperi cine amenință suveranitatea, securitatea și dezvoltarea altor țări. China solicită Statelor Unite să înceteze răspândirea zvonurilor și crearea de probleme și să înceteze asocierea Chinei cu problema Canalului Panama cu intenții rele, pentru a găsi o scuză pentru încercarea Americii de a controla canalul. În același timp, permiteți-mi să subliniez că compromisurile și concesiile nu protejează suveranitatea și nu câștigă respect, ci doar încurajează agresorul”, a declarat Lin Jian.
Canalul Panama: de la control total american la suveranitatea panameză
Canalul Panama are o istorie zbuciumată. La sfârșitul secolului al XIX-lea, actualul teritoriu al Panama era parte a Columbiei. În acea perioadă, SUA și-au manifestat interesul de a construi în regiune un canal care să reducă durata călătoriilor între Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. Întrucât Columbia a respins condițiile propuse de către SUA pentru construcția unui canal, aceasta din urmă a oferit sprijin decisiv mișcării pentru independență din Panama.
În 1903 SUA și Panama au semnat un controversat tratat, văzut în prezent drept inegal, prin care statul latino-american a cedat asupra SUA controlul total asupra zonei din jurul traseului viitorului canal, urmând ca Panama să nu exercite suveranitatea asupra teritoriilor respective.
„Republica Panama acordă Statelor Unite toate drepturile, puterea și autoritatea în zona menționată (…), pe care Statele Unite le-ar deține și exercita dacă ar fi suveranul teritoriului în care se află respectivele terenuri și ape, excluzând în totalitate exercitarea de către Republica Panama a oricăror astfel de drepturi, puteri sau autorități suverane”, se prevede în cadrul Tratatului Hay–Bunau-Varilla din 1903.
De-a lungul deceniilor, această situație a ajuns să fie văzută drept o expresie a colonialismului american în regiune, SUA fiind astfel criticată în cadrul forumurilor internaționale pentru politica sa. După ce au izbucnit tensiuni în 1964 între SUA și Panama, rezolvarea situației a devenit urgentă pentru liderii de la Washington, inițiindu-se negocieri între cele două țări. În 1975, Secretarul de Stat al SUA, Henry Kissinger îi declara președintelui Gerald Ford că netransferarea canalului către Panama va duce la „adevărată agitație: voluntari, demonstrații, violență, și am fi târâți în fiecare forum internațional. Nu este o problemă cu care să ne confruntăm la nivel global. Pare a fi colonialism pur”.
În aceste condiții, în 1977 SUA și Panama au semnat o serie de tratate, prin care Canalul Panama devenea neutru și urma să fie predat în 1999, după o perioadă de tranziție, autorităților statului latino-american. Transferul a decurs conform planului, încheindu-se astfel aproape 100 de ani de prezență americană în această regiune.
Totuși, în ciuda transferului rutei de navigație către Panama, SUA au în continuare un interes strategic pentru aceasta, după cum o demonstrează acțiunile administrației Trump.
Sursa foto: Global Times
