Stirile zilei

Ilie Bolojan: Tarifele care au fost anunţate de Administraţia SUA zilele trecute vor avea efecte negative inclusiv asupra economiei româneşti

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi că noile tarife comerciale impuse de Administraţia Trump vor avea efecte negative, inclusiv asupra economiei româneşti, dar că impactul direct va fi unul „relativ scăzut”. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni, pe fondul tensiunilor comerciale crescânde dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană.

„Trebuie să fim oneşti cu cetăţenii noştri şi să spunem aceste lucruri. Ce se poate întâmpla în perioada următoare? Companiile noastre care exportă produse în Statele Unite vor fi mai puţin competitive pe aceste pieţe, dar pe această linie directă impactul asupra economiei româneşti este relativ scăzut (…) Afectarea este pe zona de aluminiu, pe zona farmaceutică, în principal, şi pe zona de componente de oţel şi aluminiu”, a declarat, marţi seară, Ilie Bolojan.

Oficialul a subliniat că efectele cele mai notabile se vor resimţi în industriile farmaceutică, a aluminiului şi a componentelor din oţel, în timp ce alte companii ar putea fi afectate indirect prin perturbarea lanţurilor economice europene.

„Este un impact asupra pieţelor şi burselor pe care îl vedem, în aceste zile, dar cred că pe fondul a ceea ce se întâmplă, ceea ce este impredictibil va fi o reţinere generală de investiţii. (…) E foarte posibil ca în perioada următoare să avem o încetinire a acestor investiţi (străine – n.r.) până când lucrurile se vor stabiliza”, a precizat Bolojan.

Liderul interimar de la Cotroceni a avertizat că „în astfel de situaţii complicate nu există soluţii rapide”, dar a reafirmat angajamentul României de a sprijini continuarea negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite.

„Vom susţine continuarea negocierilor în aşa fel încât cele două pieţe mari, piaţa Uniunii Europene şi cea a Statelor Unite, să găsească nişte soluţii în care fluxurile să continue. (…) Cred că e nevoie ca pe plan european şi naţional să acţionăm pentru o economie mai competitivă”, a adăugat Ilie Bolojan.

Într-un update ulterior, preşedintele interimar a reiterat mesajul de transparenţă faţă de cetăţeni şi a subliniat riscurile directe pentru competitivitatea produselor româneşti pe piaţa americană.

„Ne confruntăm cu vremuri dificile (…) Tarifele care au fost anunţate de Administraţia SUA zilele trecute vor avea efecte negative (…) inclusiv asupra economiei româneşti”, a spus el. „Companiile noastre, industriile noastre care exportă în SUA vor fi mai puţin competitive pe aceste pieţe”, a mai declarat Bolojan.

Potrivit declaraţiilor sale, cele mai vulnerabile domenii rămân cel farmaceutic şi cel al comerţului cu aluminiu.

Contextul tensionat vine după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat o creştere cu 20% a taxelor vamale pentru mărfurile importate din Uniunea Europeană, o măsură care a fost întâmpinată de Bruxelles cu propuneri de tarife de retorsiune de 25% pentru anumite produse americane. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat un apel pentru scutiri reciproce de taxe la produsele industriale, inclusiv autoturisme, în încercarea de a evita un război comercial.

foto: Inquam Photos / George Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button