Donald Trump a anunțat negocieri directe cu Iran

Președintele american Donald Trump a anunțat că negocierile „directe” cu Iran pe tema programului său nuclear vor începe sâmbătă, relatează Euronews.
SUA și Iran se contrazic în privința manierei în care vor avea loc discuțiile
Liderul de la Casa Albă a făcut această afirmație în cadrul sesiunii de remarci din Biroul Oval, alături de premierul Israelului, Benjamin Netanyahu. Președintele american a avertizat Teheranul că se află în „mare pericol” dacă discuțiile vor eșua, insinuând că ar putea folosi opțiunea militară.
„Suntem în discuții directe cu Iranul și acestea au început; vor continua sâmbătă. Avem o întâlnire foarte importantă și vom vedea ce se poate întâmpla. […] Cred că toată lumea este de acord că încheierea unui acord ar fi preferabilă în fața opțiunii evidente, iar opțiunea evidentă nu este ceva în care vreau să fiu implicat sau, sincer, în care Israel vrea să fie implicat”, a declarat Donald Trump.
El nu a dezvăluit locația discuțiilor dintre oficialii celor două țări, dar ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a anunțat că ele vor avea loc în Oman. Statul din Golf a intermediat schimbul de scrisori între conducătorii SUA și Iranului, Donald Trump și ayatollahul Ali Khamenei.
Delegația americană urmează să fie condusă de către trimisul special pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, în timp ce cea iraniană va fi prezidată de către ministrul de externe Abbas Araghchi. Medierea va fi asigurată de către ministrul de externe al Omanului, Badr al-Busaidi.
Totuși, liderul diplomației de la Teheran a negat că negocierile vor fi directe, ceea ce înseamnă că vor avea loc prin intermediari. Ayatollahul Ali Khamenei a respins anterior discuții directe cu SUA, justificând poziția țării sale prin faptul că nu se poate avea încredere în președintele american, care a retras unilateral SUA în 2018 din acordul nuclear încheiat în 2015.
Potrivit The New York Times, el s-ar fi răzgândit în această privință, urmând ca în cazul unor discuții productive sâmbătă, acestea să fie continuate direct de către reprezentanții celor două state.
Iranul este vulnerabil, dar și foarte aproape de obținerea bombei nucleare
Disponibilitatea Teheranului de a negocia cu Washingtonul la șapte ani de la prăbușirea înțelegerii din 2015 poate fi explicată prin starea vulnerabilă în care se află. În urma unor lovituri precise ale Israelului în octombrie, sistemele de apărare aeriană ale Iranului în apropierea principalelor facilități nucleare au fost distruse. În plus, acesta din urmă nu se mai poate baza pe rețeaua sa de aliați din Orientul Mijlociu, care includea Hamas, Hezbollah și regimul Assad din Siria, pentru a amenința Israelul cu represalii.
Totuși, programul nuclear iranian se află într-o fază foarte avansată, The New York Times raportând că țara are capacitatea de a produce combustibil pentru o bombă nucleară în câteva săptămâni, iar o astfel de armă în câteva luni.
Donald Trump se află sub presiune pentru a obține rezultate în negocierile cu Iranul, dat fiind că el a fost cel care a retras SUA din acordul nuclear negociat de către administrația Obama. El a calificat înțelegerea drept una „proastă” și a susținut că poate obține o soluție mai favorabilă pentru SUA decât predecesorul său.



