Ministrul chinez de externe salută „prietenia veșnică” cu Rusia în timpul vizitei la Moscova
Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a salutat „prietenia veșnică” dintre țara sa și Rusia în timpul vizitei sale la Moscova. De asemenea, înaltul oficial a lăudat normalizarea relațiilor dintre SUA și Rusia, relatează Reuters.
„Principiul „prieteni pentru totdeauna, niciodată dușmani”… servește drept bază legală solidă pentru promovarea cooperării strategice la un nivel superior”, a declarat șeful diplomației de la Beijing.
Wang Yi se află într-o vizită de trei zile în Rusia pentru aprofundarea cooperării strategice dintre cele două superputeri. Sosirea lui are loc într-o perioadă de incertitudine privind încheierea războiului din Ucraina. Ministrul de externe se va întâlni cu președintele Vladimir Putin, dar și cu omologul său, Serghei Lavrov.
Rusia și China au declarat un parteneriat „fără limite” cu doar câteva săptămâni înaintea începerii războiului din statul european. Liderii celor două țări au avut numeroase întâlniri și au fost de acord să coopereze în gestionarea unor probleme precum statutul Taiwanului, conflictul din Ucraina și relațiile cu SUA.
În cadrul vizitei la Moscova, Wang Yi a susținut că marile puteri sunt obligate de actualele condiții globale să acționeze ca factori stabilizatori. Drept urmare, el a salutat demersurile Rusiei și ale SUA de normalizare a relațiilor. Ministrul a respins afirmațiile conform cărora Washingtonul încearcă să întoarcă Moscova împotriva Beijingului.
În privința discuțiilor pentru pace în Ucraina, înaltul diplomat chinez a subliniat că până în acest moment acestea au produs câteva rezultate și că ar trebui continuate.
„Pasul către pace, deși nu foarte mare, este constructiv – merită să fie dezvoltat în continuare”, a declarat acesta.
De asemenea, el a susținut în continuare că acordul de pace trebuie să fie obligatoriu și acceptabil pentru toate părțile și a reiterat că Beijingul este gata să joace un rol în soluționarea conflictului din Ucraina.



