Andrew și Tristan Tate, audiați astăzi la DIICOT pentru prelungirea controlului judiciar

Andrew și Tristan Tate urmează să se prezinte marți la sediul DIICOT, unde vor fi informați de către procurorul de caz că măsura controlului judiciar va fi extinsă, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
Cei doi frați s-au întors în România pe 22 martie, după o călătorie în Statele Unite, autorizată de procurorul care îi investighează într-un dosar privind acuzații de trafic de persoane și viol. Andrew și Tristan Tate, care dețin atât cetățenia britanică, cât și pe cea americană, au fost trimiși în judecată de DIICOT pe 20 iunie 2023, fiind acuzați de formarea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la un sistem informatic și acte de violență.
Însă, pe 19 decembrie 2024, Curtea de Apel București a decis în mod definitiv restituirea dosarului la DIICOT pentru refacerea anchetei, ceea ce a dus la întreruperea procesului împotriva fraților Tate.
Andrew Tate: „Pot să merg în orice vacanță vreau”
Recent, Andrew Tate a declarat că intenționează să mai rămână câteva săptămâni în România, dar că nu are restricții privind plecarea din țară. „Sunt o persoană liberă, nu sunt condamnat de nimic, la fel ca voi. Pot să merg în orice vacanţă vreau. Pot să merg în Grecia, pot să merg în Australia, oriunde îmi place (…). Dacă mă cheamă (cei de la Poliţie, n.r.), vin. Dacă nu mă cheamă, voi fi ocupat să îmi trăiesc viaţa. Cred că orice om cu creier îşi dă seama că acest caz nu duce nicăieri. E o situaţie administrativă, birocratică. Putem vorbi despre cum este nedrept că au încercat să îmi distrugă viaţa timp de trei ani, dar Dumnezeu ne dă anumite lucruri ca să ne testeze, iar eu cred că Dumnezeu mi-a dat această situaţie”, a spus Andrew Tate.
Presiuni externe în cazul Tate?
În februarie, publicația Financial Times a relatat că administrația Trump ar fi făcut demersuri pentru ridicarea restricțiilor de călătorie impuse celor doi frați. Potrivit sursei, cazul a fost menționat de Richard Grenell, trimisul special al fostului președinte al SUA, în timpul unei întrevederi cu ministrul român de Externe la Conferința de Securitate de la Munchen.
Ulterior, Emil Hurezeanu a declarat pentru Euronews că subiectul „fraților Tate” a fost discutat în cadrul întâlnirii cu Grenell, dar că nu a perceput conversația ca pe o presiune din partea oficialului american.
foto: Inquam Photos / Octav Ganea



