Stirile zilei

Percheziții de amploare într-un dosar de corupere a alegătorilor – 17 locații din București și 9 județe sunt vizate, inclusiv influenceri care l-au susținut pe Călin Georgescu

Autoritățile desfășoară, joi, 17 percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar penal legat de presupuse fapte de corupere a alegătorilor. Potrivit unor surse apropiate anchetei, printre persoanele vizate se numără și influenceri care ar fi promovat campania electorală a lui Călin Georgescu.

“La această oră, poliţiştii din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală coordonează efectuarea a 17 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţele Braşov, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş şi Timiş, la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal, în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor”, a transmis IGPR.

Scopul acțiunii este de a aduna probe privind activitățile ilegale desfășurate de suspecți și de a identifica eventuali complici. Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ancheta urmărește să stabilească relațiile dintre persoanele percheziționate și alți posibili participanți la manipularea procesului electoral.

În desfășurarea perchezițiilor sunt implicați polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice din IGPR, alături de specialiști ai Institutului Național de Criminalistică, echipe din Brigada Specială de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei, precum și forțe din mai multe inspectorate județene de poliție.

foto: politiaromana

Articole Recomandate

Back to top button