Marian Vanghelie scapă definitiv de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare, ca urmare a prescrierii faptelor

Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5, a scăpat definitiv de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare în dosarul de mită, abuz în serviciu și spălare de bani, după ce Curtea de Apel București a dispus achitarea sau încetarea procesului din cauza prescrierii faptelor.
„În baza art. 396 alin. 5 Cpp, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cpp, achită pe inculpatul Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (52 de acte materiale săvârşite în perioada 2007-2012). În baza art. 396 alin. (1) şi (6) Cpp, raportat la art.16 alin.(1) lit.f) Cpp, art. 154 alin.(1) lit. b) Cpp şi art. 5 Cpp, cu referire la art.155 alin. (1) Cod penal, interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr.67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. În baza art.396 alineat 5 rap. la art. 16 lit. b) teza I cu aplicarea art. 4 Cod de procedură penală, dispune achitarea inculpatului Vanghelie Marian Daniel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani”, se arată în hotărârea instanţei.
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată în 2015 de DNA pentru mită de 30 milioane euro, iar procesul său a durat aproape zece ani.
Vanghelie a beneficiat de decizia Curții Constituționale din 2022 privind prescrierea faptelor și de hotărârile Instanței Supreme, care au stabilit aplicarea retroactivă a deciziei CCR și au decis că termenul de prescripție începe de la data pretinderii mitei, nu de la primirea acesteia.
De condamnări au scăpat şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar, şi anume Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie, care primise la instanţa de fond 8 ani închisoare), omul de afaceri Marin Dumitru (4 ani închisoare cu executare) şi Sorin Ştefan Ciocan (3 ani cu suspendare).
Instanţa a respins acţiunea civilă formulată de Primăria Sectorului 5, însă judecătorii au dispus confiscarea specială a sumei de 13.731.094 lei de la Marian Vanghelie.
În iulie 2015, Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru nouă infracțiuni de mită și abuz în serviciu, și șapte de spălare de bani.
În perioada 2006-2014, în calitate de primar al Sectorului 5, Vanghelie, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a primit aproximativ 30,4 milioane de euro de la omul de afaceri Marin Dumitru, în schimbul atribuirea unor contracte publice ilegale și efectuarea plății lucrărilor pentru firmele acestuia.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea



