Război în UcrainaStirile zilei

Zelenski: Ucraina este angajată într-un dialog constructiv cu SUA pentru încheierea războiului

Președintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă că Ucraina este „pe deplin angajată” într-un dialog constructiv cu reprezentanții Statelor Unite, care va avea loc săptămâna viitoare în Arabia Saudită, pentru a discuta modalitățile de a încheia războiul cu Rusia.

„Ucraina a căutat pacea încă din prima secundă a acestui război. Propunerile realiste sunt pe masă. Cheia este să acţionăm rapid şi eficient”, a declarat Zelenski într-un mesaj pe X.

Președintele Zelenski a reconfirmat că va călători în Arabia Saudită săptămâna viitoare. După întâlnirea cu prințul moștenitor Mohammed Bin Salman, reprezentanții Ucrainei vor rămâne pentru o discuție marți cu echipa americană.

„Din partea noastră, suntem pe deplin angajaţi în dialogul constructiv şi sperăm să discutăm şi să convenim asupra deciziilor şi paşilor necesari”, a transmis Zelenski.

Delegația ucraineană în Arabia Saudită va include ministrul de externe Andrii Sîbiha, șeful de cabinet al lui Zelenski, Andrii Iermak, și ministrul apărării Rustem Umerov.

Steve Witkoff, trimisul special al lui Trump pentru Orientul Mijlociu, a anunțat că se află în discuții cu Ucraina pentru un acord-cadru care să pună capăt războiului cu Rusia.

Zelenski s-a întâlnit cu Trump pe 28 februarie la Casa Albă, dar întâlnirea a degenerat în fața presei, când cei doi s-au confruntat pe tema măsurilor de pace.

Mesajul de sâmbătă al lui Zelenski a venit după o discuție telefonică a secretarului de stat american, Marco Rubio, cu ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, în care Rubio a transmis că Trump vrea să pună capăt războiului cât mai curând posibil. De asemenea, Trump a făcut comentarii surprinzătoare, sugerând că Putin „face ceea ce ar face oricine” după ce SUA au încetat să ajute Ucraina, și a afirmat că îi este „mai ușor” să lucreze cu Rusia decât cu Ucraina.

Articole Recomandate

Back to top button