Stirile zilei
BREAKING Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar/ Cele șase capete de acuzare

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024, sub acuzația a șase infracțiuni. Deși comunicatul oficial al Parchetului General nu menționează explicit numele lui Georgescu, surse Euronews România confirmă că acesta este vizat.
Obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar sunt următoarele:
- Să nu părăsească țara.
- Să informeze autoritățile cu privire la schimbarea locuinței.
- Să nu creeze sau utilizeze conturi pe platformele sociale online pentru a posta conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist, xenofob etc.
- Să se prezinte la organul de poliție desemnat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ilfov, care va stabili programul de supraveghere.
- Să se prezinte la organul de urmărire penală și la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară ori de câte ori este chemat.
- Să nu dețină și să nu poarte arme.
Cele șase capete de acuzare includ:
- Instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată
- Comunicarea de informații false
- Fals în declarații în formă continuată, referitor la sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere
- Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup
- Promovarea publică a cultului persoanelor condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității sau crime de război, precum și promovarea ideilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
- Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea unei astfel de organizații
foto: Inquam Photos / Mălina Norocea



