Teatrul Evreiesc de Stat, ținta amenințărilor cu bombă și incendiere, propagate pe TikTok

Teatrul Evreiesc de Stat a fost amenințat cu bombă și incendiere pe platforma TikTok de utilizatori care promovează mesaje antisemite. Directorul Institutului „Elie Wiesel” a subliniat că aceste atacuri reflectă creșterea extremismului de dreapta în România, alimentat de partidele extremiste din Parlament și de lipsa de reacție a autorităților.
Amenințările pe TikTok au început pe 1 februarie, de la contul „Filip Popescu 466”, care are peste 3.200 de urmăritori.
Postările antisemite au generat un val de comentarii, ajungând la aproximativ 400, continuând șirul amenințărilor.
Alexandru Florian, Directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”,a declarat că mesajele de ură împotriva evreilor nu se limitează doar la TikTok, ci au atins un nivel periculos, vizând în mod special comunitatea evreiască din România.
„Având în vedere mesajele de pe rețelele acestea de socializare și gravitatea mesajului referitor la instituția Teatrului Evreiesc de Stat din România, considerăm că s-a ajuns la un nivel maxim de incitare la ură și de încercare de a provoca acțiuni împotriva evreilor. Cred că este pentru prima dată în ultimii ani când există asemenea chemări, instigări la a merge și a face acțiuni violente”, a transmis Alexandru Florian.
Directorul Teatrului Evreiesc, Andrei Munteanu, a declarat că are încredere în autorități și în modul în care investighează amenințările primite pe rețelele de socializare. El a apreciat mobilizarea exemplară a autorităților și a subliniat că activitatea teatrului continuă cu respectarea măsurilor de securitate.
„Orice amenințare este îngrijorătoare, dar cred că trebuie să le facem față cu mult calm și discernământ. Activitatea teatrului continuă cu respectarea recomandărilor de securitate care se impun”, a transmis Andrei Munteanu.
Foto: Facebook Teatrul Evreiesc de Stat



