PoliticStirile zilei

Ce beneficii va avea Klaus Iohannis după încheierea mandatului de președinte

După ce va preda mandatul de președinte, potrivit legii, Klaus Iohannis va avea dreptul la o indemnizație lunară, locuință de protocol, personal administrativ, pază și protecție, respectiv un autoturism de serviciu.

Klaus Iohannis urmează să părăsească miercuri Palatul Cotroceni, în cadrul unei ceremonii ce va începe la ora 12:00, după ce a demisionat din funcția de președinte, o premieră în istoria României. Locul său va fi luat de președintele Senatului, Ilie Bolojan, care va asigura interimatul până la alegea unui nou șef al statului.

Potrivit legii, Iohannis va păstra mai multe beneficii, de care nu ar mai fi avut parte dacă ar fi fost demis din referendum. Un scenariu de care nu am fost foarte departe, în condițiile în care în Parlament începuse să se schițeze o majoritate favorabilă suspendării.

Iohannis va avea o indemnizație lunară pe viață, echivalentă cu 75% din cea acordată președintelui în funcție. De exemplu, în 2024, indemnizația președintelui în funcție era de aproximativ 25.000 de lei, ceea ce înseamnă că fostul președinte ar primi aproximativ 18.750 de lei lunar.

El va avea dreptul la folosința gratuită a unei locuințe de protocol, destinată reședinței, care include și un spațiu pentru cabinetul de lucru. Această locuință este pusă la dispoziție de Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Potrivit G4Media.ro, aceasta nu va fi celebra vilă din Avioatorilor, renovată de statul român cu 9 milioane de euro, cea care îi fusese acordată printr-o hotărâre de guvern semnată de premierul Nicolae Ciucă în anul 2012.

Fostul președinte va beneficia de un consilier și un secretar pentru activitățile administrative și de protocol. De asemenea, Iohannis va avea la dispoziție protecția personală și a familiei, asigurată de Serviciul de Protecție și Pază. Totodată, el va avea dreptul la folosința gratuită a unui autoturism, asigurat de SPP.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Articole Recomandate

Back to top button