Începe războiul contestațiilor la licitația pentru modernizarea căii ferate București – Giurgiu

Porr Construct a contestat rezultatul licitației pentru modernizarea și electrificarea căii ferate București – Giurgiu. Compania austriacă este cea care a realizat lucrările necesare redeschiderii circulației feroviare pe cea mai veche linie construită de Țările Române.
Cu toate acestea, la licitația organizată pentru faza a doua a proiectului, cea care cuprinde modernizarea și electrificarea liniei, CFR SA a desemnat câștigătoare asocierea dintre firma gălățeană Arcada și subsidiara din România a gigantului Alstom.
Prin cererea depusă la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor reprezentanții Porr vor să obțină descalificarea ofertei Arcada – Alstom. Unul dintre principalele motive este legat de faptul că aceasta este susținută de firma grecească Aktor, cea care înregistrează întârzieri masive la proiectele de infrastructură rutieră și feroviară pe care le derulează în România.
Modernizarea ar trebui să fie gata în 3 ani
După 19 ani de așteptare, în care circulația feroviară a fost suspendată din cauza prăbușirii podului de la Grădiștea, începând din iunie 2024 trenurile de călători au început să circule din nou pe linia București – Giurgiu.
După 19 ani de așteptare, în care circulația feroviară a fost suspendată din cauza prăbușirii podului de la Grădiștea, începând din iunie 2024 trenurile de călători au început să circule din nou pe linia București – Giurgiu, prima construită în Țările Române.
La Grădiștea a fost construit un nou pod, în lungime 1.384 metri. Totodată, infrastructura feroviară a fost refăcută în integralitate pe aproximativ 13 km. În rest, constructorul a făcut lucrări minimale, astfel încăt să se poată circula în siguranță. Au rămas însă multe probleme, mai ales în zona localității Daia, unde au fost impuse restricții de viteză. Din această cauză trenurile de marfă ocolesc în continuare prin Videle.
Acum, autoritățile au început faza a doua a proiectului, care prevede electrificarea liniei și creșterea vitezei de circulație până la 120 km/h. De asemenea, la Daia, din cauza terenului instabil, va fi construit un viaduct. O licitație în acest sens a fost lansată anul trecut. După analiza celor cinci oferte depuse, CFR Infrastructură a desemnat câștigătoare asocierea dintre Arcada și Alstom. Valoarea ofertei este de 2,1 miliarde de lei. Durata contractului este de 3 ani, din care 6 luni proiectare și 2 ani și jumătate execuția lucrărilor.



